Nu cred că este copil căruia să nu îi placă brioşele. Ştiu şi destui adulţi care le apreciază.  În general, sunt dulci, pufoase şi uşor de mâncat. Pentru mine sunt o alegere inspirată atât pentru micul dejun, cât şi pentru o cină rapidă ori pentru o gustare consistentă, servită în deplasare. Îmi plac brioşele şi pentru că sunt versatile şi se pot realiza atât cu fructe, cât şi cu legume. De această dată, am încercat o reţetă de brioşe cu cartof dulce, cartof pe care îl aveam deja gătit la abur. Vedeți mai jos care sunt restul ingredientelor pe care le-am folosit.

 

Ingrediente:

 

  • 200g făină integrală
  • 2 fire de ceapă verde
  • 150g cartof dulce
  • 2 ouă
  • 1 lingură făină de in
  • 150ml lapte
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 3-4 fâşii ardei gras roşu
  • 2 linguri parmezan
  • 1/2 linguriţă praf de copt

 

Mod de preparare:

 

  1. Cartoful dulce l-am gătit la abur. Când a fost gata, l-am zdrobit bine cu furculiţa.
  2. Peste cartoful dulce am adăugat, pe rând, ceapa verde tocată fin, ouăle, laptele, uleiul de măsline şi parmezanul ras fin. Am amestecat până am obţinut o compoziţie omogenă. Am încorporat aproape tot ardeiul gras tăiat în cuburi mici. Am păstrat aproximativ o lingură pentru decorarea brioşelor.
  3. M-am ocupat de ingredientele uscate. Am amestecat făina integrală, făina de in şi praful de copt. Apoi le-am încorporat în compoziţia umedă făcută în prealabil. Am amestecat cu o paletă de patiserie până am obţinut o compoziţie omogenă.
  4. Într-o tavă pentru brioşe am pus hârtie de copt pentru acestea. În fiecare formă am pus câte o lingură generoasă din compoziţie şi am adăugat deasupra câteva cubuleţe de ardei gras. Am copt brioşele în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, timp de aproximativ 25-30 de minute.

 

 

 

Nouă ne-au plăcut tare mult. Nu am adăugat niciun fel de condimente şi nici nu le-am simţit lipsa. Pe voi vă îndemn să le faceţi după gustul vostru. 🙂

 

Poftă bună! 🙂

 

 

Alte reţete cu cartof dulce:

 

Tartine cu brânză şi cartof dulce
Supă cremă de cartof dulce cu conopidă
Cartofi dulci copţi cu sos de avocado şi ardei copt
Salată cu cartofi dulci
Pancakes cu cartof dulce

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, vă invit să daţi like paginii de Facebook şi/sau să vă abonaţi la newsletter-ul blogului. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *