Titlu: „Tatăl celuilalt copil” (Pedar-e aan digari)
Autori: Parinoush Saniee
Anul apariţiei: 2004
Autorul ni-l prezintă de Shahaab, un copil de 4 ani, care nu vorbeşte. Nimeni nu ştie exact de ce. Shahaab este protejatul mamei. Sub protecţia ei nu-şi dă seama de faptul că este diferit şi trăieşte fericit până realizează că familia, inclusiv tatăl lui, îl tratează batjocoritor şi îl iau drept un copil retardat. A fost momentul în care lumea lui pură şi fericită s-a prăbuşit, momentul în care copilul liniştit s-a transformat în unul plin de furie şi agresivitate. Astfel, începe să comită acţiuni inimaginabile până atunci şi chiar se joacă cu moartea.
Actele agresive ale lui Shahaab încetează odată cu venirea bunicii materne. În secret, cu dragoste, răbdare şi înţelegere, ea îl ajută să se debaraseze de furie şi tensiuni, îl ascultă şi îl încurajează cu blândeţe să comunice. Ajuns adult, Shahaab îşi spune povestea.
Pe parcursul cărţii, regăsim viaţa unei familii iraniene tipice din clasa de mijloc şi rolurile membrilor ei, roluri impuse de societate, care nu fac decât să aducă durere şi suferinţă în sânul unui cămin cândva fericit. Pe de o parte, Maryam, mama lui Shahaab, renunţă la viaţa ei profesională pentru a se ocupa de cei trei copii. Viaţa de femeie casnică nu o împlineşte 100%, iar lipsa vieţii profesionale o macină şi o face nefericită. Pe de cealaltă parte, Naser, capul familiei, se luptă pentru confortul material al familiei sale, fără a-şi împlini îndatoririle afective de soţ şi tată. Îşi împinge fiul cel mare spre excelenţă, îl încurajează să fie cel mai bun cu riscul de a-i fura copilăria. El era sursa lui de mândrie, de spălare a ruşinii aduse de Shahaab pe care familia îl considera cu dificienţe mintale. Copilul se închide în sine şi îşi reneagă tatăl, ajungând să-l vadă doar tatăl fraţilor lui perfecţi şi soţul mamei lui, singura care simţea că-i este alături.
Dacă veţi citi cartea, veţi regăsi aspecte prezente în familiile din jurul vostru: comparaţiile între fraţi, graba ca cel mic să vorbească, nefericirea unui copil pe umerii căruia se pune o presiune enormă şi multe altele pe care vă invit să le descoperiţi singuri. Unii spun că în această carte discursul copilului nu este întotdeauna credibil, că povestea în sine este prea moralizatoare. Eu vă spun că odată ce începeţi să o citiţi, nu vă veţi mai opri decât după ce terminaţi ultima pagină. Este o poveste care transmite foarte multă emoţie, atât de multă încât sigur vă va smulge o lacrimă ori vă va pune măcar un nod în gât. Şi, mai presus de toate, vă va face să vă gândiţi la relaţia pe care o aveți cu copiii voştri, la modul în care se desfăşoară viaţa voastră de familie.
Vă recomand cartea cu drag!
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.