Cum să NU devii un hoţ în era digitală

Pleci la mare cu maşina şi neapărat îţi trebuie să ai muzică de ascultat pe drum. Scoţi muzică de pe net şi îţi faci un CD cu ce muzică vrei, cu piese cât să-ţi ajungă pentru o noapte întreagă de şofat.

Îţi petreci weekend-ul la munte şi vrei să ai cu tine o carte de citit, dar nu o pui în bagaj pentru că tu faci parte din era modernă, dar n-ai Kindle şi nici prea mult loc în bagaj. Niciun bai, ai telefon. Citeşti cartea în format PDF.

E ziua prietenei tale cele mai bune şi vrei să-i arăţi şi pe Facebook cât îţi este de dragă. Cauţi pe Google „scrisoare pentru cea mai bună prietenă” şi primul link care îţi apare te duce la un text de-al meu scris anul trecut pentru cea mai bună prietenă a mea. Ţi se pare fain ce-am scris aşa că îi dai copy-paste şi ţi-l pui pe Facebook, la status. Să vadă prietena ta câtă inspiraţie ai avut!

Dacă te regăseşti într-una dintre situaţiile de mai sus, înseamnă că ai furat. Dacă ai descărcat filme şi muzică de pe net, înseamnă că eşti hoţ. Adică, ai luat ceva protejat cu drepturi de autor, ceva la care altcineva (nu tu!) a muncit şi tu nu ai plătit niciun ban. Când erai student bănuiesc că era mai ieftin şi mai practic să dai o fugă la xeroxul de la colţul facultăţii şi să îţi copiezi cartea profului care nu te avea la suflet. Şi eu am făcut-o, dar mi-a luat o vreme să înţeleg că iau parte la o hoţie organizată. Atât de organizată încât nici nu eram nevoită să cer cartea în original de la vreun coleg. Era suficient să merg la xerox şi să comand un exemplar … copiat, evident. În concluzie, am furat! Bine, să nu îţi imaginezi că realizam cum stau lucrurile la vremea respectivă. O vedeam ca pe o economie pe care o „investeam” noaptea în Obsession, clubul studenţiei mele pe vremea când eram studentă la Cluj. Pe Facebook sunt cluburi de lectură. Acolo găseşti o grămadă de săritori care se oferă să îţi trimită pe mail cartea pe care o cauţi în format PDF. De ce să mai dai banii când poţi să o ai gratis?! Şi ei sunt hoţi, şi tu!

Dacă îmi vei spune că exagerez, te invit să priveşti lucrurile din perspectiva autorului. Voi face referire mai mult la cărţi şi, în special, la textele de pe bloguri. Omul care scrie consumă curent electric, vreo 5 cafele pe zi, îşi toceşte falangele şi îşi crapă tastatura în euforia ideilor inspirate, investeşte din timpul lui, plăteşte găzduirea serverului, lasă bani şi la un medic de frica unei boli când li se instalează un torticolis de la atâta imobilitate. Apoi, cel care scrie o carte trece prin toate etapele publicării ei, deloc puţine şi lipsite de stres. Să nu crezi că scriitorii se îmbogăţesc din cărţi şi dacă ar face-o, ar face-o pe munca lor, nu pe a ta şi nu din banii pe care tu nu i-ai investit niciodată în cartea lui, dar pe care o ai în bibliotecă ori pe mail.

Furtul textelor de pe bloguri

Să ne lămurim de la început! Orice text pe care îl copiezi de pe un blog te include în tagma hoţilor. Cineva a muncit la textul ăla şi dacă ai un minim de bun simţ îi ceri omului acordul pentru a-i folosi textul. Nu îl copiezi cap-coadă că cică te penalizează Google şi pe tine şi pe el (în cazul în care îl copiezi pe un alt site/blog), ci te limitezi la un anumit număr de caractere ( 500 parcă) şi de acolo îţi rogi cititorul să citească textul integral pe blogul x şi pui link-ul. Dar n-o faci! Şi eşti prins cu mâţa-n sac. Taci, te faci că plouă şi, eventual, te trezeşti cu o acţiune în instanţă (da, da, se poate)? Îţi ceri scuze şi încerci să remediezi problema? Găseşti scuza perfectă cu „l-am găsit pe net” sau „am pus link-ul”? Sau treci pe aroganţe şi îi spui omului că i-ai făcut un bine că îi răspândeşti ideile la tine pe blog/site? Dacă crezi că scuzele te salvează, eu îţi spun că sunt degeaba. „L-am găsit pe net” nu ţine pentru că netul nu-i chiar Ţara lui Papură Vodă şi textele apar pe bloguri/site-uri care aparţin unor oameni. Acelaşi lucru e valabil şi pentru poze. „Am pus link-ul” e altă scuză „minunată”. Degeaba pui link-ul după ce ai pus textul complet şi omul şi-a luat informaţia. Nu-l mai interesează să dea click şi nici pe nenea Google nu-l interesează cine e hoţul. Dacă eşti arogant şi vii cu replica răspândirii ideilor, să ştii că pentru asta există guest post-urile şi textele care se pot cumpăra. Adică, omul care scrie îţi face un text sur mesure vorba francezului, croit special pe nevoile tale şi pe portofelul tău.

Revenind la titlul articolului, pentru a NU deveni un hoţ în era digitală îţi recomand să foloseşti cu încredere butonul de SHARE – în descriere poţi să precizezi ce ţi-a plăcut şi ce nu ţi-a plăcut la articolul distribuit; dacă ai un blog, te rog NU COPIA textele bloggerului preferat/detestat – scrie un articol în care îl ridici pe om în slăvi sau dai cu el de pământ; CONSTRUIEŞTE-ŢI PROPRIA IDEE pornind de la ideea altcuiva – scrii cum ţi-a venit ideea să abordezi subiectul x, îl menţionezi pe bloggerul y şi adaugi şi un link spre respectivul ca să fie treaba frumoasă până la capăt. După un preambul cu toate detaliile menţionate, adu-ţi aportul personal.

Nu eşti blogger, dar îţi place să îţi pui status-uri creative pe Facebook, atunci citează sursa. Dacă şi tu i-ai urat prietenei tale cele mai bune „La Mulţi Ani” cu vorbele mele, atunci să ştii că era mai de bun simţ să îi spui: „Draga mea prietenă, am găsit articolul ăsta (pui link) şi fiecare cuvânt scris acolo îmi aduce aminte de tine/îl simt fără să ştiu să mă exprim prea bine” ori altă variantă care ţi se pare că i-ar atinge sufletul. Personal, m-aş simţi prost să mă ungă apropiaţii cu siropeli care nu le aparţin. Acelaşi lucru este valabil şi pentru citatele pe care ţi le pui la status. Menţionează autorul!

De ce vi le-am spus pe toate astea? 

Pentru că se fură! Şi legea zice că furtul se pedepseşte. Chiar şi pe lumea celalaltă aveţi de dat socoteală.:) În Decalog „Să nu furi” este pe a 8-a poziţie. În ultimele săptămâni, am văzut cazurile a doi bloggeri care şi-au descoperit textele pe alte pagini de Facebook ori în alte publicaţii online. Există programe prin care se poate verifica dacă un text publicat este preluat în altă parte (exemple: smallseotools.com, copyscape.com, duplichecker.com, copygator.com). Aşa am aflat eu de textul meu publicat la status-uri. Aşa se poate afla şi dacă voi aţi copiat vreun text.

„Şi cine ce poate să-mi facă?”

Dacă eşti prins cu mâţa în sac, autorul textului, cel care beneficiază de drepturile de autor, te poate da în judecată şi îţi poate cere despăgubiri. Îţi poate face plângere penală, lucru care s-a şi întâmplat deja în blogosferă. Puteţi înţelege lucrurile mai bine citind acest articol.

Tu ştii ce este proprietatea intelectuală?

Organizaţia Mondială de Proprietate Intelectuală defineşte proprietatea intelectuală ca fiind tot ceea ce ţine de creaţiile minţii: invenţii, opere literare şi artistice, simboluri, nume şi imagini utilizate în comerţ. Ea se împarte în două categorii: proprietatea industrială şi dreptul de autor. În a doua categorie se includ şi blogurile, cărţile, muzica, filmele, etc. Teoria completă o puteţi găsi aici.

Practic, drepturile de proprietate îi permit creatorului să aibă beneficii de pe urma muncii sale, adică să câştige bani sau alte foloase. Trecând peste acest aspect, specialiştii spun că este mai mult decât necesar să promovăm şi să protejăm proprietatea intelectuală din mai multe motive. De ea depinde progresul umanităţii din punct de vedere tehnic şi cultural. Apoi, noile creaţii atrag investiţii şi duc la inovaţie. Nu în ultimul rând, proprietatea intelectuală stimulează creşterea economică, creează noi locuri de muncă şi ramuri de activitate, toate acestea contribuind la îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Nu trăiţi cu convingerea că internetul este un spaţiu public şi din moment ce există un text/o poză în „natură”, se consideră că acesta/aceasta poate fi folosit(ă) după bunul plac. Ghidaţi-vă după etică, bun simţ şi după vorba din popor „ce ţie nu-ţi place, altuia nu îi face” atunci când daţi un copy-paste. Mai bine faceţi click pe SHARE. Merge mai repede, e mai etic şi win-win pentru toată lumea … şi nici nu vă transformă în hoţ/hoaţă :)!

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

Surse foto: Pixabay