Anul trecut vă povesteam despre compromisurile pe care le-am făcut de când Antonia a intrat în colectivitate. De atunci am schimbat creşa pentru că am fost forţaţi de împrejurări, dar vă voi povesti cum au decurs lucrurile într-un alt articol. Aici vreau să ating un alt aspect sensibil pentru mine.
La creşă atunci când este ziua de naştere a unui copil acesta le face cadouri celorlalţi. Gestul mi se pare foarte frumos. Pe de o parte, deşi sărbătoritul nu primeşte nimic material, se bucură de atenţia celorlalţi prin intermediul unor activităţi care se fac în jurul său. Pe de altă parte, învaţă să dăruiască atunci când majoritatea se aşteaptă să primească. Să nu credeţi că sunt cadouri costisitoare, ci mici atenţii pe care copiii le apreciază sau, cel puţin, acesta ar trebui să le fie scopul.
În decursul unui an de zile, de când Antonia merge la creşă, am constatat că aceste mici atenţii pentru copiii sunt trase la indigo. De fapt, asta este şi problema mea, mai exact conţinutul pungii. Ieri a fost ziua unei colege de grupă a Antoniei. Bineînţeles, am adus acasă cadoul cu pricina: un smoothie de fructe (unul bio care sigur ştiţi cum arată- singurul împotriva căruia n-am nimic de obiectat), 3 ouă mici de ciocolată, 2 pungi mici de jeleuri, un pachet mic de caramele + câteva caramele pe lângă + încă vreo 3 jeleuri într-o cutiuţă. Le vedeţi pe toate în poza de mai jos. Deci, atenţia este constituită din zahăr cu zahăr, cu coloranţi şi alţi crocobauri. Şi aşa arată fiecare pungă pe care copiii o primesc la fiecare aniversare! Diferă doar cantităţile, modul de prezentare şi poate firmele producătoare. La fiecare pungă încă mă mai întreb „De ce?!”. De ce părinţii aleg să ofere dulciuri? De ce nu optează pentru o altă atenţie care să se includă în acelaşi buget (credeţi-mă că se poate)? Primul răspuns care îmi vine în minte: pentru că este o obişnuinţă! Din moment ce părinţii pun dulciuri în pungi, înclin să cred că le oferă şi acasă celor mici. Cred că e important să vă reamintesc că aceşti copii au între 1 şi 3 ani. La vechea creşă, care era una micuţă, de tip familial, erau cu toţii împreună. Aici sunt în grupe diferite, organizate pe categorii de vârstă. Antonia este în grupa mare cu copii peste 1 an şi 10 luni.
Chiar am încercat să înţeleg de ce părinţii oferă dulciuri şi pe cuvânt că nu găsesc niciun motiv plauzibil. Înainte să fiu mamă şi să aprofundez diferite aspecte legate de alimentaţie, recunosc că atunci când mergeam în vizită la un copil îi duceam ceva dulce, dar niciodată la un copil atât de mic şi, indiferent de vârsta lui, mereu întrebam mama dacă îmi permite să îi ofer dulcele respectiv. De când o am pe Antonia nu mai ofer dulciuri din comerţ pentru că merg pe principiul „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Pregătesc acasă nişte brioşe sau un chec dacă familia la care merg îmi este apropiată şi are încredere că respect normele de igienă. În general, ofer o jucărie sau cărţi. Există jucării şi cărţi pentru toate buzunarele. Nici mie la rândul meu nu mi-ar plăcea ca Antoniei să i se ofere tot felul de minuni dulci din comerţ sau chiar dacă s-ar întâmpla, aş avea pretenţia să fiu întrebată înainte dacă fetiţa mea le consumă sau nu. Pentru mine este important să limitez zahărul rafinat atât cât se poate. Până în prezent nu a cerut dulciuri nici când au mâncat alţii, nici când le-a văzut pe rafturile magazinelor. Ştiu că va gusta la un moment dat şi atunci îmi doresc să găsesc cuvintele potrivite încât să îi explic că ceea ce este dulce şi frumos ambalat nu este neapărat şi bun, cu atât mai puţin sănătos. Pentru mine un aspect important este ca dulcele din comerţ să nu se regăsească în casă.
Anul trecut le-am spus doamnelor de la creşă că voi rupe această tradiţie „dulce” din 2 puncte de vedere. Şi aşa am făcut: tortul Antoniei nu a fost îmbrăcat în pastă de zahăr şi nici nu a fost cumpărat din hipermarket, ci făcut acasă, de mine, din ingredientele baby friendly; cadoul nu a avut nimic comestibil, ci mi-am dorit să le rămână ca amintire colegilor de la creşă – o carte mică cu o poveste scurtă şi un magnet de frigider cu poza Antoniei. Anul acesta îmi continui tradiţia. Antonia împlineşte doi ani în mai puţin de o lună (oare unde a zburat timpul?!) şi mă gândesc deja oare ce tort le-ar plăcea copiilor şi ce mici atenţii le-ar aduce un strop de bucurie. Bineînţeles, revin pe blog cu o reţetă nouă de tort, cu ideea mea de cadou şi cu alte detalii legate de împlinirea a doi ani de viaţă în 3.
Voi cum gestionaţi problema dulciurilor (şi nu numai) din comerţ? Ce politică duceţi la voi acasă legată de acest aspect?
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.
Sursa foto: Pixabay.
Cresa privata sau de stat? De ce ati schimbat cresa in timp?
Creşă privată (în Luxembourg). Revin cu un articol în care voi povesti despre schimbarea creşei. Este o poveste puţin cam complicată.
Offff!! Cata dreptate ai, Flavia draga! Al meu copilas inca merge la cresa (are 1 an si 7 luni), insa mi-e groaza de toata treaba asta cu zaharul. Ceea ce e si mai trist, este faptul ca unii membri ai familie sunt chiar uimiti (ca sa nu spun intrigati) ca al meu baiat nu mananca si el un pic de ciocolata „ca doar e copil”. Deh … // Abia astept reteta noua pentru tortul aniversar si varianta ta de pungi pentru cei mici. 🙂 Te pup.
Ah, cât de bine te înţeleg! Şi eu am dat unele explicaţii de ce nu mănâncă tort de ciocolată, de ce nu gustă ciocolată, etc. Din păcate, pentru unii copilul este imediat asociat cu ceva dulce de mâncare :)).
*Imca NU merge la cresa, am vrut sa scriu :).
Buna Flavia, Andrei al meu nu merge inca la cresa, iar legat de tortul pentru ziua lui, chiar zilele astea discutam cu bunica ( care face niste torturi superbe si gustoase ) cum sa facem pt ca tortul de 2 ani sa fie si gustos si sanatos ( incat sa manance si Andrei ) si frumos . Asa am gasit , zic eu , o solutie , dupa ce am analizat mai multe retete , am hotarat sa faca unul de portocale indulcit cu zahar de cocos si o sa fie imbracat in pasta de zahar ca sa il poata decora, oricum noi aruncam pasta nu o mananca nimeni. Ce parere ai ? ?
Bună Angelica,
Eu îl decorez şi fără pastă de zahăr, dar asta e alegerea fiecăruia. Zahărul de cocos reprezintă o alternativă foarte bună fiind un îndulcitor natural cu indice glicemic mic. Îl faci cu cremă sau fără?
Il face cu crema.