Retete pranz

După articolul în care v-am propus 10 reţete pentru micul dejun al copilului (şi nu numai), mai jos veţi găsi 10 reţete fără carne potrivite pentru prânz. Ştiţi deja că nu suntem vegetarieni :), însă încerc să avem în meniu o zi pe săpămână cu un prânz fără carne, vegetal, şi o zi în care să consumăm exclusiv vegetale. Găsiţi mai jos reţetele pe care vi le propun, inclusiv unele care au ouă în compoziţie.

Frittata cu spanac şi mozzarella – o omletă la cuptor foarte versatilă. O puteţi face cu legumele pe care le preferaţi.

Frittata cu spanac si mozzarella

Paste cu spanac şi ierburi aromatice – o reţetă de paste la cuptor, aromată, care este potrivită atât pentru prânz, cât şi pentru cină. Este scrisă acum aproape un an aşa că o puteţi adapta pentru copiii mai mari.

Paste cu spanac si ierburi aromatice

 

Couscous cu legume – încă o reţetă potrivită atât pentru prânz, cât şi pentru cină.

Couscous cu legume

Tocăniţă de linte – un preparat care conţine o importantă sursă de proteine vegetale, lintea. Eu prefer lintea roşie pentru că mi se pare mai aromată, fierbe cel mai repede dintre toate tipurile de linte şi se digeră cel mai uşor dintre acestea.

Tocanita de linte cu legume

Risotto cu ciuperci – nu este un risotto clasic cu unt şi parmezan, ci unul 100% vegetal. Ciupercile sunt greu de digerat aşa că vă recomand să le serviţi la prânz, nu seara.

Risotto vegetal cu ciuperci

Supă cremă de mazăre cu mentă şi busuioc – o combinaţie neaşteptat de bună.

Quinoa în 3 culori – preparatele cu quinoa sunt ideale în zilele în care vă propuneţi să consumaţi vegetale. Quinoa este o proteină completă pentru că aceasta conţine toate tipurile de aminoacizi.

Quinoa in 3 culori

Salată de quinoa – varianta unui prânz cu legume crude.

Salata de quinoa

Supă cremă de ciuperci – un preparat cu surse vegetale de proteine.

Supa crema de ciuperci

Paste cu ciuperci şi dovlecei – încă o reţetă cu ciuperci. Recunosc că îmi plac foarte mult.

Paste cu ciuperci si dovlecei

 

Nu ezitaţi să îmi împărtăşiţi reţetele voastre fără carne potrivite pentru masa de prânz.

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

2 Comments on 10 reţete fără carne pentru prânzul copilului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *