La începutul acestui an școlar am văzut mulți părinți nemulțumiți de sistemul de învățamânt, de orele lungi și multe petrecute la școală, de ghiozdanele prea mari și prea grele, de temele prea dificile și prea multe. Și dacă am vedea lucrurile din altă perspectivă? Nu zic că România are sistemul ideal, nici pe departe, dar am văzut un reportaj care m-a pus pe gânduri. Era vorba despre Coreea de Sud și goana după locul de muncă ideal sau transformarea omului de rând în angajatul perfect.
De fapt, Coreea de Sud, astăzi printre primele 12 puteri economice ale lumii, era foarte săracă în urmă cu 50 de ani. Se pare că munca până la epuizare a fost cheia succesului. Sud-coreeni muncesc chiar peste 60 de ore pe săptămână și, mai mult, dorm la birou. La locul de muncă dispun chiar de paturi în care să tragă un pui de somn sau de fotolii pentru un masaj de relaxare, toate numai bune să îi ajute să dea randament după orele târzii. De când cu apariția șomajului, tinerii fac toate eforturile pentru a intra în grațiile angajatorilor optând chiar pentru operații estetice ori injectarea de Botox în corzile vocale pentru a avea vocea ideală. Sună ireal, nu?
Să mă întorc la povestea cu școala. Cât și ce ați fi dispuși să sacrificați pentru reușita profesională a copilului? Ce ați spune dacă cineva v-ar propune ca pruncul vostru, proaspăt licean, să plece de acasă dimineața și să se întoarcă noaptea, după 12 ore de cursuri, să intre în casă între 22:00 și 23:00 și până la 1:00 să îşi facă temele? După 5 ore de somn, să se mulțumească cu o banană mâncată pe fugă la micul dejun și să o ia de la capăt? Vă imaginaţi să îi impuneţi un asemenea ritm pentru reuşita profesională? Un copil poate avea mai mult de 17 ore de cursuri pe zi (?!). Adesea, acest ritm este impus şi celor care au sub 10 ani. Totuși, vorbim de copii în creștere, de epuizare, de eficiență (mai degrabă de ineficienţă), de copilărie, de viață privată. Nu, cea din urmă nu există … pentru nimeni!
Copiii sunt supuși la presiuni enorme chiar de către proprii părinți. Nu contează talentul, abilitățile, ci munca depusă pentru un viitor strălucit. Bineînțeles că un astfel de ritm presupune oboseală pe măsură. După orele petrecute la școală, elevii sud-coreeni urmează cursurile academiilor private de meditatori pentru încă vreo 5 ore. Ajung acasă, fac un duș și își fac temele în sălile de studiu ale clădirilor în care locuiesc. Blocurile de locuinţe sunt prevăzute cu săli de studiu în care copiii pot învăța în liniște. Deci, totul este făcut astfel încât această epuizare continuă să fie hrănită și să crească adulți-roboți.
Este de la sine înțeles că elevii adorm la cursuri, dar acest lucru nu scapă nesancționat. Au un sistem de puncte pe care nu l-am înțeles în totalitate. La fiecare ațipeală, copilul e taxat cu 2 puncte. După 3 taxări primește un avertisment și se poate ajunge chiar și la exmatriculare. De câte ori copilul este sancționat, părintele primește un mesaj cu sancțiunea și infracțiunea, cu scopul de a-și muștrului copilul când ajunge acasă, în creierii nopții. Bineînțeles că acest sistem există în numele disciplinei. Totul este computerizat și comportamentul copilului se poate vedea la un click distanță.
Coreea de Sud este un exemplu de performanţă şi de reuşită în special în domeniul noilor tehnologii. Tabletele înlocuiesc cărţile în şcoli, roboţii sunt pe post de bone, oamenii îşi clonează animalele de companie, campionii jocurilor video creează isterie şi admiraţie, iar multinaţionalele construiesc oraşe întregi pentru angajaţi (de exemplu, Posco, lider în domeniul oţelului). Cu toate acestea, Coreea de Sud cunoaşte şomajul şi tocmai de aici e această luptă permanentă pentru a fi angajatul ideal încă de pe băncile şcolii. Pe lângă copilăriile pierdute şi adulţii robotizaţi, Coreea de Sud cunoaşte un trist record: cel al sinuciderilor. Peste 40 de persoane se sinucid în fiecare zi.
Până unde aţi fi dispuşi să mergeţi pentru reuşita copilului vostru?
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, vă invit să le distribuiţi la prieteni şi să daţi like paginii de Facebook şi/sau să vă abonaţi la newsletter-ul blogului. Pentru un plus de inspiraţie, încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.
Sursă foto: picovico.com