Școala începe în curând și va trebui să ne reintrăm în rutină, inclusiv în privința pachețelului. Antonia mănâncă micul dejun acasă, iar gustarea și prânzul le servește la pachet, pregătite de mine. Ideile de mese și de pachețel nu sunt niciodată prea multe, așa că astăzi vă propun o rețetă simplă care poate fi servită atât la micul dejun, cât și la gustare, gofre cu iaurt, cașcaval și busuioc.
Rețetă este gândită în așa fel încât să necesite un timp minim de pregătire, are o complexitate redusă, puține ingrediente, iar cantitățile sunt pentru 2 gofre, cât să încapă într-o caserolă. Dacă vreți să pregătiți mai multe gofre, suplimentați cantitățile. Dacă vă este mai ușor, aluatul îl puteți pregăti seara, iar gofrele le puteți coace dimineața pentru a fi cât mai pufoase.
Ingrediente:
Pentru 2 gofre
- 1 ou
- 60g iaurt de băut
- 1 lg ulei de măsline
- 50g făină
- 20g cașcaval
- busuioc uscat
- un praf de sare
Mod de preparare:
Pasul 1
Într-un bol, am amestecat oul cu iaurtul, uleiul de măsline, busuiocul uscat și praful de sare.
Pasul 2
Am adăugat făina și am amestecat cu un tel pentru a obține un aluat omogen. Apoi, am încorporat cașcavalul dat pe răzătoarea mică. Puteți adăuga și măsline feliate, bucăți de legume (ardei, broccoli fiert, etc.) și/sau cubulețe de șuncă, în funcție de preferințe.
Pasul 3
Am încins aparatul de gofre și i-am uns plăcile cu ulei (puteți folosi un dispozitiv de tip spray sau o pensulă cu perii din silicon) pentru ca gofrele să fie cât mai crocante. Aparatul pe care eu îl folosesc, Duraceramic de la Breville, are plăci antiaderente și vă garantez că gofrele nu se vor lipi dacă nu adăugați ulei. În această perioadă, cu codul VARA15, aparatul de gofre îl puteți cumpăra cu 15% reducere.
În fiecare formă am pus 2 linguri de aluat. Am lăsat gofrele la copt timp de 6-7 minute, mai mult decât mi-a indicat semnalul luminos al aparatului. După ce au fost coapte, am lăsat gofrele să se răcească pe un grătar.
Cum vă spuneam, rețeta este foarte ușor de făcut și nu cred că veți da greș cu ea. Dacă o încercați, vă aștept să reveniți cu un feedback.
Lângă aceste gofre, puteți adăuga în pachetul copiilor un pahar de iaurt de băut sau iaurt grecesc și un fruct de sezon.
Ce idei de pachețel mai aveți?
Alte rețete de gofre:
- Gofre Croque Madame
- Gofre cu brânză de vaci
- Frigănele în aparatul de gofre
- Gofre cu migdale și fructe de pădure
- Gofre cu dovlecei și brânză sărată
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.