Titlu: „Acasă”
Autori: Ioana Chicet-Macoveiciuc
Editura: Univers
An apariție: 2023
Nr. de pagini: 270
Cartea o puteți cumpăra de aici → link carte
Ioana Chicet-Macoveiciuc nu mai are nevoie de nicio prezentare. Sigur o știți deja, pentru că este cunoscută în online sub numele de Prințesa Urbană, a scris multe cărți minunate pentru copii, dar și romane adresate cititorilor adulți. „Acasă” este jurnalul emigrării ei, în Olanda, și chiar mai mult de atât … În paginile acestei cărți ilustrează povestea emigrării ei, dar își povestește și viața trăită în România, începând cu copilăria.
Ioana împletește speranța unei vieți mai bune cu nostalgia vremurilor trecute, petrecute în România, locul în care a trăit bune și rele, unde și-a construit o viață și amintiri pentru toate zilele pe care le va avea de trăit. Această carte este un exercițiu de vulnerabilitate amestecată cu de toate: speranță, îndoială, fericire pură, dor, nostalgie, nedreptate, bucurie, durere, disperare, neputință, liniște, umor …
Am citit această carte din papucii omului care își iubește țara, fost emigrant, fără să mă dezbrac de rolul de mamă ori să fac abstracție de natura mea de femeie. Am încercat să înțeleg fără să judec. Țin să precizez acest lucru, pentru că eu, la rândul meu, am fost judecată atunci când am istorisit părți din experiența mea de emigrant pe meleaguri luxemburgheze. Au fost oameni care au ținut să-mi combată experiențe pe care le-am trăit pe propria mea piele.
Pasajul care mi s-a părut cel mai frapant a fost scris în 28 ianuarie 2022 și este legat de reacțiile pe care le-au avut oamenii atunci când Ioana și-a anunțat plecarea (ca om prezent în online, îmi aduc aminte valul de reacții stârnit):
„Am intrat online foarte puțin și am citit, din partea unor oameni care nu mă cunosc, cu care n-am schimbat o vorbă-n viața mea, care recunosc cinstit că n-au auzit de mine până azi, că-s ipocrită, javră, bătrână, nefutută, disperată, am citit câteva comentarii de la bărbați care scriau c-ar vrea să mă ia la bătaie, de la femei care mă disprețuiau în feluri atât de josnice, încât mi s-a făcut greață.
Aș fi vrut să scriu în jurnal în fiecare zi, dar n-o să mai deschid laptopul câteva zile.
E insuportabil.
Mă sufocă sentimentul de nedreptate.
Nu înțeleg ce am greșit.
Ce văd în mine acești oameni de le provoc atâta ură?
Din păcate, simt că distanța pe care am pus-o acum între mine și ei era necesară.
Și din cauza lor am plecat. Mai ales din cauza lor.”
De ce cineva ar face asta? De ce cineva ar disprețui un om pentru că alege să caute să-i fie mai bine? Să fie de vină frustrările pe care ei și le poartă? Probabil.
Pentru mine este interesant să aflu experiențele altor oameni, să le descopăr perspectivele, modul în care privesc lucrurile. Citind această carte am simțit o oarecare promovare a emigrării și mi-ar fi plăcut să regăsesc o perspectivă mai echilibrată când vine vorba de expunerea plusurilor și minusurilor traiului în altă țară. De exemplu, dacă argumentele pro mi-au fost destul de clare, mi-ar fi plăcut să regăsesc o părere legată de consumul și traficul de droguri la care Olanda este campioană.
Apoi, am simțit și că lipsește o „piesă” esențială din această poveste: găsirea unui loc de muncă/integrarea pe piața muncii. Practic, pentru Ioana nu s-a schimbat mare lucru din acest punct de vedere și acesta este un mare avantaj, care aduce un plus de liniște și confort și, inevitabil, îți „îndulcește” cumva mutarea pe alte meleaguri. Te scutește de niște griji importante. Experiențele pe care eu le-am avut și poveștile altor oameni pe care îi cunosc, îmi arată că întreaga experiență a emigrării se modifică atunci când te confrunți cu realitatea de pe piața muncii, cu nevoia de a te integra într-un colectiv în țara care te adoptă. Una sunt vecinii cu care interacționezi ori părinții de la școala copiilor și alta este atunci când îți petreci cea mai mare parte din zi într-un colectiv, la muncă, și te lovești de tot felul de situații.
„Cum pleacă oamenii? Eu cred că oamenii pleacă în etape. Mai întâi se supără pe locul lor. Apoi se supără mai tare, dar tot nu vor să plece. Mai speră, mai fac, mai repară. Se supără iar.
Încep să stea de vorbă cu oameni plecați. Cum e pe la voi? Mă, nu e perfect, dar e mai bine. Hai să vezi.
Încep să se plimbe. Să întrebe. Sămânța e plantată. Dacă oamenii ăștia pot, n-oi putea și eu?”
Decizia de a pleca sau de a rămâne este una extrem de personală, care are la bază motivații diferite pentru fiecare dintre noi, dar asta nu înseamnă că cei care pleacă fac bine și cei care rămân aleg greșit sau invers. Așa cum unii oameni pleacă, unii se și întorc și cred că merită să menționăm și acest lucru. Cum spune Ioana în cartea ei: „Oamenii nu sunt nebuni, oamenii sunt doar responsabili să încerce tot ce pot să le fie bine. Oamenii au o singură viață. Nu pot alege bine dacă nu cunosc decât un singur lucru.”
Sunt curioasă dacă ați citit cartea și cum vi s-a părut.
Alte lecturi pe care vi le recomand:
- „Diana. Povestea unei prințese spusă de ea însăși”
- „Friends, iubiri și marele lucru teribil”
- „Consimțământul”
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.