În deltă, una dintre opririle noastre neplanificate a fost la „Casa Satului” din Dunavățu de Sus, o casă a diversității etnice și culturale, specifice comunei Murighiol, care are o poveste aparte. Din lipsă de elevi, școala din Dunavățu de Sus s-a închis. Fosta învățătoare, Ivanov Camelia, a transformat școala într-un muzeu care ilustrează conviețuirea de sute de ani a etniilor din zonă: ucranieni, români și turci. Din păcate, această casă a satului, cum a fost numită, nu poate fi recunoscută oficial ca și muzeu pentru că nu respectă anumite criterii impuse de minister. Pe doamna Ivanov nu a descurajat-o acest lucru. A amenajat fiecare încăpere cu pasiune pentru istoria și particularitățile locului, în condițiile în care rădăcinile ei nu-i sunt aici, în această zonă. În urmă cu zeci de ani, a ajuns aici din Prahova, aici primind post de învățătoare. Nu știu dacă am văzut vreodată un om mai dedicat pasiunii sale.
Ce am văzut la „Casa Satului” din Dunavățu de Sus
Pășind în primul hol al clădirii, am descoperit obiecte specifice pe care oamenii locului le foloseau, poze ale unor oameni din zonă și o bucată de istorie tipărită. Tot aici, într-un caiet, fiecare vizitator a fost rugat să-și lase câteva gânduri care să ateste trecerea lui pe acolo, o dovadă că există interes pentru acest muzeu.
În al doilea hol, cel care unește încăperile, stau expuse lucrări pe care doamna învățătoare le-a făcut cu copiii pe care i-a ghidat în primii ani de școală. Am descoperit un om care vorbește cu mare drag despre copii, școală și generațiile pe care le-a îndrumat de-a lungul timpului.
Casa ucraineană
Prima încăpere pe care am vizitat-o redă o bucată din cultura și obiceiurile ucrainienilor din această zonă, strămoșii lor fiind cazacii zaporojeni. Casa ucraineană este amenajată în stil tradițional ucrainean, cu obiecte autentice, donate de etnicii ucrainieni.
Casa turcească
Etnicii turco-tătari din zonă au contribuit la realizarea casei turcești care ilustrează modul lor de viață. Broderiile expuse sunt dovada că turcoicele erau foarte talentate în realizarea lor.
Casa românească
Această încăpere este un loc care face cinste și pune în valoare obiecte din diferite zone ale țării, nu doar specifice locului: ștergare, costume naționale, obiecte cusute sau țesute la război. Și obiectele expuse aici sunt donate de oameni din diverse locuri ale României. I-am promis doamnei că vorbesc cu bunicile mele pentru ca o față de masă cusută de una dintre ele să ajungă aici. Niciuna dintre fețele de masă de aici nu este cusută în tehnica pe care am văzut-o la bunicile mele.
Sala de clasă
Cu speranța că Dunavățu de Sus va avea din nou copii la școală și că acest loc va putea să devină, în viitor, o școală-muzeu, doamna învățătoare a păstrat și o sală de clasă. Acum sala de clasă are două funcționalități: este un loc de organizat ateliere pentru copii și un spațiu care face ca muzeul să fie mai interactiv, mai interesant pentru copii. Fiecare copil care trece pragul muzeului este invitat să facă un desen care să aibă ceva specific etniei lor. Antonia a ales să deseneze un cozonac. Apoi, desenele sunt expuse pe tablă. Când tabla este plină, fiecare desen este pus într-o mapă, arhivat cu anul în care a fost făcut, în speranța că acest muzeu va exista în viitor și copiii care și-au lăsat desenele aici le vor regăsi peste ani, atunci când vor reveni în deltă. Mi s-a părut o idee frumoasă. Mi-ar plăcea să revenim aici, să găsim urmele trecerii noastre.
Casa gospodarului
În „Casa Satului” din Dunavățu de Sus fiecare obiect are o poveste. Povești spun și exponatele din casa gospodarului, o încăpere care ilustrează meșteșugurile care s-au practicat în zonă.
„Casa Satului” este un muzeu aparte care a luat viață din iubirea unei femei pentru locul care a adoptat-o, din pasiunea ei pentru istoria și obiceiurile locului. Acest loc se poate vizita zilnic. Dați-i un telefon doamnei Ivanov înainte a-i trece pragul (o găsiți la numărul de telefon 0743 378 891), pentru că, de cele mai multe ori, ea este prezentă în cadrul muzeului în funcție de cerere. Intrarea este gratuită. Noi am fost sfătuiți de proprietarii pensiunii la care am stat să lăsăm o donație simbolică. Mi s-a părut firesc să facem asta.
Dacă ajungeți în această zonă a țării, vă recomand să vizitați „Casa Satului” din Dunavățu de Sus. O să descoperiți cultura și obiceiurile locului, povești istorisite cu emoție și, bonus, veți vedea cum arată materializarea unei pasiuni. Pliantul muzeului începe cu următorul citat care îi aparține lui Seneca:
„Nu-i nimeni fericit și mai ferit de patimi, ca cel ce rămâne statornic lângă datini.”
În articolele anterioare, v-am povestit unde ne-am cazat și ce am mâncat în Delta Dunării și despre locurile pe care le-am văzut în deltă.
Ați ajuns vreodată în această parte a țării? Ați vizitat „Casa Satului” din Dunavățu de Sus?
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.
Vizita noastra a „Casei Satului” din Dunavatu de Sus va ramane in amintirea noastra ca un punct de referinta al multiculturalismului si al diversitatii etnice. A fost uimitor de a vedea cat de mult timp si energie a investit doamna Ivanov in opera sa, incurajat de prezenta si dragostea copiilor. Avand in vedere toate acestea, aceasta casa merita recunoasterea oficiala ca si muzeu. Multam Doamnei invatatoare pentru acest moment unic.
Mă bucur că și voi ați rezonat cu ceea ce doamna Ivanov a reușit să facă acolo. Și da, mi-ar plăcea și mie ca această casă a satului să poate fi recunoscută ca muzeu.