Vinovăția este un soi de „cadou” pe care mamele îl primesc la nașterea copilului. De-a lungul timpului, apar o mulțime de motive pentru care să ne simțim vinovate:
- Nu petrecem suficient timp cu copilul.
- Nu reușim să-i împlinim copilului dorințele.
- Din punct de vedere financiar, nu îi oferim copilului atât cât ne-am dori.
- Ne pierdem răbdarea, poate ridicăm tonul.
- Nu ne bucurăm de suficient timp de joacă împreună cu copilul.
- Ne dorim timp pentru noi, singure, în cuplu ori alături de alți adulți.
- Ne simțim copleșite, furioase, frustrate pentru eforturile pe care le facem și care nu par a fi apreciate de cei din jur.
- Luăm decizii sau facem alegeri care ne sunt criticate ori contestate.
Am enumerat doar câteva dintre motive. Lista poate continua … Și ce facem cu vinovăția? Sau ce o lăsăm pe ea să facă cu noi? Câtă vinovăție încape în sufletul unei mame? Ne părăsește vreodată sentimentul de vinovăție sau devine doar mai ușor de dus?
Mi-ar plăcea să am niște răspunsuri clare la aceste întrebări, însă răspunsurile mele sunt sunt pur subiective, bazate pe trăirile și experiența mea de până acum. Ce știu sigur este că acest sentiment omniprezent de vinovăție nu ne aduce niciun beneficiu. Mai mult, studiile arată că sentimentul constant de vinovăție, așteptările nerealiste și presiunea prea mare pe care o punem pe umerii noștri duc la o productivitate scăzută în viața de zi cu zi și la efecte negative asupra sănătății noastre fizice și mentale.
Cât de simplu ar fi dacă am putea lua un burete și am putea șterge vinovăția pe care o simțim deseori în relația cu copiii noștri! Ei bine, părințeala este mai complicată de atât! Este o provocare continuă pe care o putem gestiona pas cu pas, cu eșecuri și victorii, fără o rețetă universal valabilă. Ce putem încerca și susține pe termen lung (să încercăm să susținem) este o schimbare de mindset.
Câteva idei care s-ar putea să ne ajute să combatem sentimentele de vinovăție care ne încearcă
Să fim mai blânde cu noi. Într-o lume plină de judecăți de tot felul, nu avem nevoie să ne tragem și mai mult în jos. Să ne vorbim mai des așa cum i-am vorbi celei mai bune prietene. Să avem mai multă compasiune față de propria persoană.
Să încetăm să ne dorim să le facem pe toate în același timp. Suntem oameni, nu niște roboți care funcționează pe baterii. Avem nevoi, dar nu ne putem aștepta ca ceilalți să ne citească gândurile. Să ne comunicăm deschis nevoile și să cerem ajutor. Să identificăm cine ne poate ajuta și ce rețea de suport putem dezvolta. A cere ajutor nu înseamnă că am eșuat în vreun fel.
Să ne setam așteptări realiste, dincolo de ce ne arată social media ori practica vecinei. Nu ni se potrivește tuturor aceeași măsură. Așteptările setate țin de propria noastră persoană și ele nu trebuue să răspundă unei practici generale.
Să ne reamintim cine suntem dincolo de rolurile noastre de mame. Ce ne face plăcere să facem? Ce ne aduce satisfacție? Ce ne umple paharul emoțional? Noi existăm ca indivizi dincolo de grija pe care le-o purtăm copiilor noștri.
Să prioritizăm timpul nostru de relaxare. Probabil că unul dintre motivele cele mai puternice care ne declanșează sentimente de vinovăție este timpul pe care ne dorim să-l petrecem fără copii. Adesea, rămâne pe ultimul loc, deși încărcarea bateriilor este esențială pentru a putea funcționa în toate rolurile pe care le avem. Ce ar fi dacă ne-am schimba optica și ne-am programa timpul de relaxare, timpul pentru noi la fel cum o facem cu toate celelate puncte de pe to-do list?
Să practicăm recunoștința cu regularitate. Pare un punct desprins dintr-un manual de dezvoltare personală, tratat adesea cu superficialitate, însă recunoștința ne ajută să dezvoltăm un mindset sănătos. Haideți să vedem mai des și să le acordăm mai multă importanță acelor lucruri mărunte din viețile noastre!
Să ne identificăm sursele sentimentelor de vinovăție. Atunci când „săpăm” mai adânc pentru a înțelege sursele sentimentelor noastre de vinovăție, înțelegem și care sunt aspectele din viața noastră care necesită îmbunătățiri. Deseori, așteptările pe care ni le-am setat pentru a îndeplini un anumit standard sunt prea înalte. Alteori, familia ori social media au fost cele care ne-au impus să avem un anumit standard pentru îndeplini rolul de „mamă bună”.
Să combatem gândurile iraționale. Cred că fiecare dintre noi ne luptăm cu ele. Unele gânduri iraționale ne-au modelat perspectiva asupra propriei noastre persoane. Voi ce vă spuneți despre voi? Cum vă vedeți atunci când vă priviți în oglindă? Ce gânduri vă alimentează sentimentele de vinovăție, poate chiar și anxietatea?
Să le dăm mai puțină putere oamenilor care ne critică. Cine sunt oamenii care vă judecă ori vă critică? Cât merită să cântărească cuvântul lor? Uneori, nu ne strică să triem oamenii din anturajul nostru. Până la urmă, noi decidem cu ce fel de oameni de înconjurăm. E sănătos să impunem limite!
Să ascultăm (cu adevărat) ce ne spun copiii și intuiția. Cum vă văd copiii voștri? Feedback-ul copiilor noștri, viziunea lor despre noi, mamele, este adesea revelatoare. Dacă ne luăm timp să-i ascultăm, informațiile pe care le primim de la ei sunt indicatorii care ne arată unde ar trebui să facem o schimbare, ce am putea îmbunătăți.
Voi cum vă descurcați cu sentimentele de vinovăție?
Alte articole pe care vă invit să le citiți:
- Mama (im)perfectă
- Dragă mamă, cum rămâne cu tine, cu nevoile tale?
- 15 lucruri pe care nicio mamă nu vrea să le audă
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.