Jurnal de sarcina: ultima suta de metri

Undeva pe la sfarsit de aprilie (2015) am avut dureri puternice de burta si greturi cat pentru toata sarcina. Am dat fuga la spital pentru ca Antonia trebuia sa mai stea vreo 5 saptamani la dospit. Primul gand a fost: Daca nasc mai devreme, copilul va trebui sa stea la incubator (ar fi fost considerat prematur), deci se duce visul cu tinutul la piept si pusul la san in secunda doi! 

Sentimentul de panica a inceput sa se intensifice cand am realizat ca hainele Antoniei nu sunt spalate, valiza pentru maternitate nu e facuta, etc. 

La spital mi-au spus ca nu am contractii (si durerile incetasera), fetita misca normal, tensiunea mea si pulsul ei erau in parametrii normali. Moasa a considerat ca aveam colul mult prea scurt si mi-a recomandat sa ma vada medicul meu cat de repede pentru ca ea nu avea punct de comparatie. A doua zi, doctorul meu mi-a confirmat ca mi s-a scurtat colul si Antonia era foarte coborata. Mi-a spus ca ar fi cazul sa nu ma mai plimb si sa ma odihnesc daca nu vreau sa nasc in urmatoarele zile. Mi-am spus: Gata! Nu mai fac nimic!

Dupa 4 zile m-a consultat medicul cu care urma sa nasc. Daca va intrebati ce-i cu atatia medici, va explic pe scurt. Doctorita mea nu asista la nasteri. Mi-a facut urmarirea si a lucrat in colaborare cu un coleg. El trebuia sa ma asiste la nastere. Pronosticul lui: Vine bebe in urmatoarele 10 zile! Asta insemna in 6-7 mai! Panica totala! Ce ma fac ca mama vine abia in 18?!?

A venit miercurea (6 mai) si n-am nascut. Aveam dureri suportabile de burta, de spate, dar nimic exagerat. Monitorizarea a aratat ca totul e ok, colul era scurtat, Antonia nu mai era la fel de coborata, dar era prea frumos sa fie totul roz asa ca m-am pricopsit cu o infectie urinara in a 37-a saptamana de sarcina incat sa fiu sigura ca le bifez pe toate pe durata sarcinii. V-am povestit deja ca am dat cu burta de scari. Deci, ma consider urmarita de toate legile lui Murphy :)).

Va intrebati poate cum a reactionat viitorul tatic cand a auzit ca pot naste inainte sa vina soacra-sa?! A preluat controlul. Spala hainele copilei noptea dupa ce venea de la munca, in pauze dadea cu aspiratorul, stergea praful, facea cumparaturi, etc. A fost extrem de ciudat sa faca el tot ceea ce faceam eu, iar eu, ca o doamna ce sunt, sa stau la orizontala (deci se poate!). Sincera sa fiu, ma simteam vinovata pentru ca nu faceam nimic si el era in priza de la 7:00 la 00:00-1:00.

Sedinta foto … prima cu Antonia

Sedinta foto nu a fost un moft, ci o dorinta de-a noastra sa cream amintiri. Am vrut sa avem poze impreuna din perioada respectiva. Cine putea sa ni le faca daca nu un fotograf?! Mi-am propus sa repetam experienta la vreo 2-3 luni de la nasterea Antoniei. Nu ne-a iesit, dar asta e alta poveste.

Sa ne intelegem: prefer pozele in aer liber in locul celor facute in studio. Nu ma dau in vand dupa pozele nud/seminud cu femei insarcinate.

28 Aprilie 2015

Mie mi-a fost intotdeauna drag sa ma uit la pozele mele de cand eram mica. Imi doresc ca si Antonia sa aiba aceeasi emotie. 

Sunt lucruri care se uita peste ani, dar imi doresc sa imortalizez cumva sentimentele si emotiile, chiar si dimensiunile pe care le-am avut, primele hainute (miniaturi) pe care le-a purtat dupa nastere, cum a fost venirea acasa, primul gangurit, primul cuvant, primul dintisor, etc. Vreau sa pastrez amintirile vii atat pentru ea, cat si pentru noi. Mi-e teama ca va creste prea repede! … Si nu m-am inselat! Chiar creste prea repede si, din pacate, multe detalii se uita. Noroc ca ne raman pozele. Mai jos sunt cateva poze facute cu vreo 2 saptamani inainte sa nasc.

La final eram obosita (se vede, nu?), dar fericita ca avem pozele facute. Mai trebuia sa vina mama si puteam sa nasc linistita.

Din jurnalul de sarcina mai puteti citi:

Cum am dat cu burta de scari

Ce peripetii am avut la doctor cu burtica

Cum am aflat sexul copilului

Cum am aflat ca sunt insarcinata

Surse foto: http://www.zazzle.com; http://www.deviantart.com;