De câte ori am făcut rețeta aceasta nu am apucat să-i fac o poză decentă, dar sper să fie primită fix așa cum este. 🙂
Știți deja că văd oalele inteligente ca fiind un real ajutor la casa omului, invenții care te ajută să economisești timp fără să faci compromisuri la nivel de gust și sănătate.
Nu sunt vreo expertă într-ale bucătărelilor în oale deștepte. Mă consider încă într-o perioadă de experimentare, iar rețetele care îmi reușesc, pe care le tot repet de ceva vreme, ajung și aici, pe blog.
Astăzi, găsiți mai jos rețeta mea de mușchi de porc învelit în bacon, gătit lent, pe pat de mere. I-a plăcut și copilei mele pretențioase, așa că era musai să o împărtășesc cu voi. Este o rețetă pe care am făcut-o deja de mai multe ori, atât pentru noi, cât și când am avut mai mulți oameni la masă și a fost un succes de fiecare dată.
Sper să vă placă și vouă!
Ingrediente:
- 1-1,2 kg mușchi de porc
- 200g bacon crud felii
- 4-5 mere mici
- 50-100ml apă
Pentru marinadă
- 2-3 linguri ulei de măsline
- sare
- piper
- boia afumată dulce
- salvie
- cimbru
- 2 cepe mici
- 8-10 căței de usturoi
Mod de preparare:
Pasul 1
Carnea am lăsat-o la marinat (am tăiat bucata de mușchi în două), la frigider, peste noapte, cu condimente. Mai exact, uleiul de măsline l-am amestecat cu condimentele, sarea, piperul și boiaua. Cu acest amestec, am uns bine carnea. Pe fundul vasului în care am pus carnea la marinat, am așezat crenguțe de cimbru și salvie, felii de ceapă și usturoi, cam jumătate din cantitate. Cealaltă jumătate de cantitate am așezat-o deasupra cărnii. Peste vas am pus o folie alimentară și am lăsat carnea să-și ia aromele peste noapte.
Pentru condimente și ierburi aromatice nu vă pot da cantități exacte, pentru că ele depind de gustul fiecăruia, dar pot să vă spun că nu mă zgârcesc cu cantitățile atunci când vine vorba de ierburi și boia afumată.
Pasul 2
A doua zi, am spălat merele, le-am curățat de coajă și le-am tăiat în cubulețe. Le-am așezat în slow cooker. Am recuperat ceapa, usturoiul și crenguțele de salvie și cimbru din vasul în care a stat carnea la marinat și le-am pus și pe ele în slow cooker.
Carnea am învelit-o în felii de bacon crud și, apoi, am legat-o cu sfoară pentru ca feliile de bacon să nu se desfacă în urma gătirii. În magazine, găsiți sfoară alimentară/de bucătărie.
Mi-am lăsat câteva felii de ceapă, usturoi și câteva crenguțe de ierburi pentru a le adăuga deasupra cărnii.
Pasul 3
Slow cooker-ul l-am setat pe High pentru 5 ore și l-am lăsat să-și facă treabă. Și țin să vă spun că și-a făcut treaba foarte bine, pentru că mușchiul meu de porc a ieșit fraged, suculent și aromat. A fost apreciat de toți mesenii.
Dacă aveți o bucată de carne mai mică, vă sfătuiesc să diminuați timpul de gătire. De exemplu, unei bucăți de mușchi de 500-600g îi ajung 4 ore (pe High).
Aș mai adăuga că mușchiul acesta se potrivește tare bine cu niște cartofi aurii gătiți în cuptor ori cu un orez prăjit.
Voi gătiți în slow cooker/multicooker? Care sunt rețetele pe care le repetați cel mai des?
Alte rețete la slow cooker/multicooker:
- Pulpă de curcan la slow cooker
- Carne de vită în stil mongolez (la slow cooker)
- Ficat de pui la slow cooker
- Piept de curcan în bacon cu sos de legume (la multicooker)
- Chiftele în sos de roșii cu busuioc (la multicooker)
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.
Merge facut si la cuptor? Cam care ar fi timpii de gatire si la ce temperatura?
Se poate gati si la cuptor. O bucata de muschi de vreo 500g are nevoie cam de 50 min – 1 ora la 190 – 200 de grade Celsius.
Apa se pune în vasul de slow?
Da, da, se pune si apa mentionata.