Recomandă o carte (#3/2021): „Copilul tău competent”

Titlu: „Copilul tău competent: Spre noi valori fundamentale pentru familie” („Your competent child: Toward a New Paradigm in Parenting and Education”)

Autor: Jesper Juul

Încă de la începutul cărții, autorul pare un prieten bun, cu tonul blând, care te provoacă să îți pui întrebări atunci când vine vorba de cum alegi să îți crești copilul. 

Știm cu toții că, ani la rând, în întreaga lume, modelul de educare al copiilor era bazat pe o structură ierarhică, autoritară și, adesea, violentă. Jesper Juul o consideră dăunătoare și propune să ne reconsiderăm modelele de educare, valorile care stau la baza lor, să vedem copilul ca pe o ființă competentă, capabilă să coopereze, să empatizeze, să socializeze, capabil să ofere feedback sincer. 

Jesper Juul consideră că este esențial ca părinții să-i încurajeze pe copii să deprindă un limbaj personal în care să-și exprime sentimentele și nevoile. Părintele este dator să-i încurajeze copilului responsabilitatea față de simțurile sale – ce îi place sau nu să mănânce, ce miroase frumos sau urât, etc.; responsabilitatea față de emoțiile sale – să i se permită să simtă tristețe, bucurie, frică sau dezamăgire; responsabilitatea față de nevoile sale – să poată hotărî când permite să fie luat în brațe, să fie pupat, când îi este somn, sete, etc.

De-a lungul cărții, autorul își susține afirmațiile cu exemple din experiența sa de psihoterapeut de familie, căpătată în zeci de ani, în diferite zone ale lumii. 

Este o carte care m-a pus pe gânduri, m-a provocat să-mi reevaluez relația pe care o am cu Antonia, să înțeleg mai bine unde mă situez și ce pot îmbunătăți. 

Cartea are 7 capitole pe care vi le expun, pe scurt, mai jos: 

Capitolul 1. Valorile Familiei

Aici autorul include definiții și noțiuni despre ce înseamnă familia ca structură de putere, vârsta sfidării, pubertatea și revolta adolescentină, unitatea, fermitatea, consecințele, procesul de interacțiune în familie, egalitatea, respectul și acceptarea, etc. 

Capitolul 2. Copiii cooperează 

„Comportamentul cooperant al copiilor se poate manifesta în 2 moduri. Un copil care cooperează în mod direct imită comportamentul unui părinte. În familiile în care nici un părinte nu este distructiv, copiii tind să-și copieze părinții direct. 

• Copiii care sunt tratați cu respect îi tratează pe ceilalți cu respect. 
• Copiii iubiți îi iubesc pe ceilalți. 
• Copiii a căror integritate nu este încălcată nu încalcă integritatea altora.

Un copil poate să coopereze printr-un comportament inversat, care pare opus scopurilor părinților. Dar motivația copiilor este tot aceea de a coopera.”

În acest capitol, veți putea citi mai multe despre cooperare, integritate, comportamente distructive și autodistructive. 

Capitolul 3. Stima de sine și încrederea în sine

Un capitol dedicat diferențelor între aceste 2 concepte, cu exemple clare  care este sănătoasă și care nu este. Tot aici autorul vorbește despre recunoaștere, evaluare și copiii „invizibili”. 

„Stima de sine este suma cunoștințelor și experiențelor noastre despre cine suntem. Acest concept ridică întrebări referitoare la cât de bine ne cunoaștem și cum ne raportăm la aceste cunoștințe. Oamenii cu o stimă de sine sănătoasă, bine dezvoltată se simt autonomi. În contrast, persoanele cu stimă de sine scăzută se simt în mod constant nesigure, autocritice și au sentimente de vinovăție. 

Încrederea în sine este o măsură a capacităților noastre – la ce suntem buni și pricepuți sau stângaci și ineficienți. Se referă la ceea ce putem realiza. Este, mai degrabă, o calitate dobândită. 

Stima de sine și încrederea în sine sunt concepte diferite. Nu pot fi comparate și nu se pot înlocui una pe cealaltă. Au însă legătură între ele: dacă o persoană are o stimă de sine sănătoasă, atunci încrederea în sine este rareori o problemă. Totuși, contrariul nu este niciodată valabil!”

Capitolul 4. Responsabilitate și putere

Autorul sugerează să facem diferența între „responsabilitatea socială” și „responsabilitatea personală”. Este important să creăm în familie relații bazate pe „tratarea celuilalt cu demnitate egală, relații care dezvoltă integritatea și stima de sine a tuturor și promovează sentimente reciproce bune. Din experiența mea, eșecul nostru de a distinge între aceste 2 concepte explică adesea rezultatele noastre proaste în relația cu copiii și adolescenții”. 

Capitolul 5. Responsabilitatea socială a copiilor

„Cred cu fermitate că a avea un simț al responsabilității sociale crește calitatea vieții umane. Suntem cu toții conectați, la bine și la rău, iar ideea că putem evita să influențăm viețile altora și să fim influențați de viețile lor este o iluzie. Același principiu se aplică societăților și familiilor: nu există problema ta și problema mea. Este vorba de problemele noastre și de reușita noastră. 

Așa cum am menționat, din experiența mea rezultă că acei copii care sunt susținuți să își dezvolte responsabilitatea personală capătă aproape automat un grad înalt de responsabilitate socială.”

Capitolul 6. Limitele

„Nu există un set de reguli universal valabile pentru toți copiii. Adevărata întrebare este: „Ce este bine pentru relația mea cu copilul?”. Cu alte cuvinte, ce ne face pe amândoi – și relația dintre noi – să ne dezvoltăm în mod sănătos? Țineți minte, întotdeauna trebuie ținut cont de 3 entițăți: copilul, adultul și relația lor. Dacă una suferă, suferă toate trei.”

Capitolul 7. Familiile cu copii adolescenți 

„Ideea că adolescența în sine este cauza conflictelor cu părinții este un mit. În principal, conflictele izbucnesc deoarece părinții nu au dispoziția sau abilitatea de a recunoaște și de a intra în dialog cu persoana unică și independentă în care copilul lor este pe cale să se transforme. În loc să admită această tendință spre individualitate, adesea părinții pun conflictele pe seama schimbărilor sau variațiilor hormonale. În realitate, cu cât părinții sunt mai puțin capabili sau dispuși să își perceapă copilul ca pe o persoană independentă, cu atât conflictele devin mai aprinse și mai distructive.”

Capitolul 8. Părinții

„Nu suntem doar mame și tați, suntem femei și bărbați cu propriile noastre sentimente, nevoi, istorii și vise, care există independent de rolurile noastre de părinți. Ne putem ajuta reciproc să ne amintim această realitate mergând la film, plecând în mici vacanțe în weekend, ieșind la cină în doi.”

Acest capitol este despre diferențele dintre bărbați și femei, despre noțiunea de conducere comună, diferențele între a fi mama-tata și soț-soție. 

Dacă ar fi să închei cu o scurtă concluzie, aș spune că această carte este hrană pentru minte, cu exemple reale, pline de sens, care fac ca partea teoretică să fie mai ușor de înțeles și un mijloc de a deschide orizonturi atât în privința creșterii copiilor, cât și a poziționării ca și cuplu, nu doar ca părinți. 

Ați citit-o? Cum vi s-a părut? 

Alte cărți pe care vi le recomand: 

• Cele 5 limbaje de iubire ale copiilor
• Imperfecţi, liberi şi fericiţi
• Părinţi liniştiţi, copii fericiţi

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.