Titlu: „Curajul de a fi vulnerabil: schimbă felul în care trăiești, iubești, educi și conduci” (Daring Greatly: How the courage to be vulnerable transforms the way we live, love, parent, and lead”
Autor: Brené Brown
Brené Brown este profesor cercetător în cadrul Universității din Houston. Și-a petrecut ultimii 20 de ani studiind curajul, vulnerabilitatea, rușinea și empatia și este autoarea a 5 cărți.
„Curajul de a fi vulnerabil” pune în lumină importanța vulnerabilității în viețile noastre. Vulnerabilitatea nu înseamnă slăbiciune și nu se rezumă doar la victorii sau înfrângeri, ci să înțelegem că ambele sunt necesare; înseamnă să te implici cu toată ființa în ceea ce faci. Te ajută să înțelegi că vulnerabilitatea nu este un lucru rău sau greșit și te încurajează să fii tu, fix așa cum ești, să ai curaj. Pe de altă parte, autoarea subliniază diferența dintre a fi vulnerabil și permisiv sau de a te expune în exces.
„Vulnerabilitatea intervine când îți împărtășești trăirile și experiențele cu oameni care și-au câștigat dreptul să le asculte.”
La temelia celor 7 capitole ale cărții stă la bază cercetarea autoarei făcută pe 1280 de oameni, femei și bărbați, dar și experiențele cu care ea s-a confruntat de-a lungul timpului. Cartea expune situații care ne impactează relațiile cu ceilalți, indiferent de natura lor.
În primul capitol al cărții, autoarea radiografiază societatea în care trăim, profund ancorată într-o cultură a nemulțumirii, în care ne comparăm și țintim spre niște standarde de perfecțiune imposibil de atins.
„Suntem nemulțumiți, tocmai pentru că trăim într-o cultură a nemulțumirii și credem în ea. Cultura nemulțumirii, de fapt, este problema lui „eu însumi nu sunt de ajuns”. Sentimentul de nemulțumire înflorește într-o cultură în care fiecare este hiperconștient de ceea ce-i lipsește. Pierdem incredibil de mult timp calculând câte avem, câte ne dorim și câte ne lipsesc, cum și cât de multe au ceilalți sau își doresc să aibă.”
În al doilea capitol, autoarea demască miturile vulnerabilității, iar în capitolul următor vorbește despre rușine, cum se deosebește ea de vină, umilință și stânjeneală, cum femeile și bărbații trăiesc rușinea în mod diferit și le sunt impuse niște norme ale feminității și masculinității care declanșează rușinea, cum exigența impusă nouă o impunem și celorlalți.
„Dacă o femeie vrea să respecte întru totul regulile, va trebui să fie drăguță, slăbuță și frumușică, să fie tăcută, o mamă și soție perfectă, și să nu-și asume puterea în relația cu partenerul. Dacă face un pas pe lângă aceste așteptări, ZDRANG! Se trezește prinsă în pânza de păianjen a rușinii. La rândul lor, bărbații trebuie să-și reprime emoțiile, să facă rost de bani, să știe să-i pună la punct pe cei cu care intră în conflict și să încerce să urce pe scara socială – sau să-și rupă gâtul încercând. Cine încearcă să scoată capul din cutie – ZDRANG! Rușinea le taie rapid avântul.”
În cel de-al 4-lea capitol, „Armura împotriva vulnerabilității”, autoarea pune în lumină armura pe care ne-o construim din copilărie și pe care o purtăm cu noi de-a lungul vieții de adult. Ea înglobează trei forme comune de apărare pe care oamenii le folosesc împotriva vulnerabilității: bucuria rău-prevestitoare – când o bucurie nu poate fi trăită din plin de teamă că ceva rău se poate/se va întâmpla; perfecționismul sau convingerea că, dacă faci totul perfect, nu va fi loc de rușine; anestezierea afectivă – orice comportament sau convingere care te ajută să scapi de greutăți sau de suferință.
În capitolul “Atenție la interval! Cum să cultivi schimbarea și să reduci sentimentul de înstrăinare creat de detașarea emoțională” sunt prezentate 10 întrebări prin care putem înțelege cultura și valorile unui grup, indiferent de natura lui. Ele pun în evidență discrepanțele între ceea ce spunem și ceea ce facem, între valorile pe care le susținem și cele pe care le punem în practică.
“Să ne asumăm o schimbare radicală, reumanizând munca si educația” este un capitol în care vorbește despre rușine și frică la locul de muncă, parte a cărții pe care o consider foarte importantă pentru toți cei care conduc organizații și nu numai.
Ultimul capitol, “Parenting-ul, element al vieții trăite din plin: să îndrăznim să fim așa cum am vrea să fie copiii noștri”, mi-a mers la suflet (poate și mai mult decât celelalte capitole). Capitolul începe cu următorul pasaj:
„Cine suntem și cum ne raportăm la lume sunt predictori mai buni cu privire la felul în care se vor descurca, la vârsta adultă, copiii noștri, decât cunoștințele noastre despre parenting. Dacă vrem să ne educăm copiii să îndrăznească cu orice preț, într-o cultură a lui „nu-i de ajuns”, întrebarea-cheie nu este „Îți educi copiii după cea mai bună metodă?”, ci, mai degrabă, „Ești așa cum ți-ai dori să fie copiii tăi când vor fi mari?”
Ca părinți, s-ar putea să avem mai puțin control decât credem asupra temperamentului și personalității copilului nostru și mai puțin control decât am vrea asupra acestei culturi a nemulțumirii, dar ne putem influența copiii din alte puncte de vedere: să-și înțeleagă calitățile înnăscute, să se folosească de ele și să le aprecieze; să dobândească reziliență în fața unor mesaje culturale de tipul „nu e de ajuns”.
Vulnerabilitatea ne definește cele mai importante momente de bucurie, teamă, suferință, rușine, dezamăgire, iubire, apartenență, recunoștință și creativitate. Vulnerabilitatea ne modelează. Prin reprimarea ei suntem mai axați pe criterii care se cuantifică, pe competiție și performanță decât pe a fi, pe a simți.
În concluzie, „Curajul de a fi vulnerabil” este o lectură pe care v-o recomand, pe care o consider utilă, indiferent de vârstă, sex sau poziție socială.
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.