Perioada următoare va veni cu mai puține ore de petrecut afară, pentru că vremea nu va mai fi la fel de prietenoasă, dar asta nu înseamnă că timpul petrecut în casă trebuie să fie mai puțin interesant. Îmi doresc să vin cu idei de activități pe care le puteți face împreună cu cei mici, potrivite copiilor cu vârsta peste 5-6 ani. Preferatele Antoniei sunt experimentele științifice și activitățile creative, așa că, dacă aveți copii cu aceleași preferințe, rămâneți pe aproape. 🙂
Activitățile și recomandările de jocuri le găsiți pe blog, la rubrica „Ne jucăm și învățăm”. Pe pagina mea de Instagram, am o extensie a acestei rubrici, cu video-uri scurte de prezentare a jocurilor pe care le avem.
6 experimente cu spumă efervescentă
Ce se întâmplă cu bicarbonatul de sodiu atunci când este adăugat în diferite lichide? De ce se obțin aceste reacții?
Materiale necesare:
- Bol din sticlă (de preferință, transparent)
- Bicarbonat de sodiu
- Apă fierbinte
- Apă rece
- Oțet sau suc de lămâie
- Detergent de vase
- Colorant alimentar (opțional)
Experimentul nr. 1 + Experimentul nr. 2 (în comparație) – cu apă caldă/apă rece
Pasul 1
Toarnă apă fierbinte (copilul, sub supravegherea unui adult) într-un bol termorezistent transparent. Adaugă o linguriță plină de bicarbonat de sodiu. Ce se întâmplă?
Pasul 2
Într-un alt bol, toarnă apă rece, apoi adaugă o linguriță de bicarbonat de sodiu. Observă ce se întâmplă de această dată.
Explicație → Bicarbonatul de sodiu devine ușor efervescent atunci când este amestecat în apă fierbinte. Căldura produce o reacție care dă naștere bulelor și dioxidului de carbon. Din acest motiv, praful de copt, care conține bicarbonat de sodiu, se folosește la coacerea prăjiturilor. Căldura cuptorului determină bicarbonatul de sodiu umed să producă dioxid de carbon, responsabil cu micile bule din interiorul prăjiturii, care fac ca aceasta să crească. În apă rece bicarbonatul de sodiu nu are nicio reacție.
Experimentul nr. 3 – cu suc de lămâie sau oțet
Așază un bol de sticlă pe o tavă (tava o folosim pentru a nu face un dezastru în bucătărie 🙂 ). Umple bolul pe jumătate cu suc de lămâie sau cu oțet (noi am folosit oțet). Apoi, presară o linguriță plină de bicarbonat de sodiu și observă ce se întâmplă.
Explicație → Oțetul și sucul de lămâie sunt acizi, iar bicarbonatul de sodiu este o bază. Când oțetul sau sucul de lămâie sunt amestecate cu bicarbonatul de sodiu, se produc o mulțime de bule de dioxid de carbon care fac ca amestecul să facă spumă și să fâsâie.
Experimentul nr. 4 – spuma efervescentă (cu detergent de vase)
Așază, din nou, un bol de sticlă pe o tavă. Umple bolul pe jumătate cu suc de lămâie sau cu oțet (noi am folosit oțet), adaugă câteva picături de detergent de vase și amestecă bine. Pentru ca efectul să fie mai ușor de observat, adaugă puțin colorant alimentar. Apoi, presară o linguriță de bicarbonat de sodiu și observă ce se întâmplă.
Explicație → Detergentul de vase face ca amestecul să spumege și mai tare, pentru că împiedică bulele de gaz să iasă la suprafață.
Experimentul nr. 5 – vase cu spumă
Repetă experimentul nr. 4 cu mai multe recipiente, de forme diferite. Folosește ingredientele în cantități diferite pentru a vedea câtă spumă obții și cum curge aceasta în funcție de cantitățile folosite. Pentru ca efectul să fie și mai spectaculos, adaugă coloranți alimentari de culori diferite.
Acesta a fost experimentul care i-a plăcut cel mai mult Antoniei, chiar dacă nu am folosit coloranți alimentari.
Experimentul nr. 6 – ai gustat vreodată un suc acidulat?
Antoniei nu-i plac deloc băuturile acidulate (spune că o pișcă la limbă). Dacă vrei să înțelegi de ce ai senzația că te pișcă limba atunci când guști un suc acidulat, citește explicația de mai jos.
Explicație → Sucul de fructe acidulat conține, de obicei, un amestec de bicarbonat de sodiu și pudră de acid citric. Când sucul de fructe ajunge în gură, ingredientele încep să se modifice, producând bule de dioxid de carbon … care îți gâdilă/pișcă limba.
Ce experimente interesante faceți cu cei mici?
Alte experimente:
- Apa plutește – 2 experimente de încercat cu cei mici
- Nori cu ploaie colorată
- 3 experimente simple de încercat cu cei mici
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.