Mi-am făcut un obicei din a marca fiecare aniversare a blogului cu câte un articol. Cumva, în fiecare an fac un bilanț. Mă uit în urmă și văd cum a fost perioada asta de când sunt blogger, termen cu care recunosc că m-am obișnuit cu greu. 🙂 Articolul acesta mi-am propus să fie diferit de cele 4 pe care le-am scris în anii precedenți la ceas aniversar.
Au trecut 5 ani de când există blogul. Sunt 5 ani de când scriu cu regularitate și sunt prezentă în online. Nu știu cum pare această activitate pentru voi, cei care mă citiți, dar vă asigur că nu este una tocmai ușoară, pentru că nu este simplu să jonglezi cu un job full time, casă, mâncare, copil, viață socială, timp pentru tine, timp pentru cuplu și un blog care poate fi comparabil cu un job cu normă întreagă. Aș mai adăuga aici și inspirația care vine și pleacă și, atunci când vine, trebuie să-ți iei timp să faci măcar o schiță a ideilor pe care le ai. Altfel, riști să le pierzi.
Uneori mi-a fost atât de dificil să le împac pe toate încât m-am gândit să renunț. Gândul mi-a plecat atât de repede precum a venit. Blogul este o parte din mine, într-o permanentă schimbare, în acord cu perioadele pe care le traversez. De la primul articol publicat cu emoție, acum 5 ani, astăzi am 1.022 de texte publicate și am adunați aici atât de mulți oameni câți nu aș fi crezut că aș putea să adun acum 5 ani, când blogul a văzut lumina online-ului. Blogul e o parte din mine și nu mă văd renunțând la el, deși nu îmi e întotdeauna ușor să țin pasul. Cum vă spuneam, eu sunt în schimbare și blogul mă urmează, așa am nevoie să fac câteva schimbări:
În primul rând, am nevoie să îi găsesc un nume cu care să mă identific mai mult decât o fac acum cu „noi doi și bebe”. În urmă cu 5 ani, nu mă vedeam blogger pe termen lung și nici nu am crezut că voi avea atâția cititori. În 5 ani s-au schimbat multe lucruri și am nevoie de un nume care să mă reprezinte. Planul era să îl găsesc până acum, dar m-am confruntat cu o lipsă acută de timp (bineînțeles) și nu am reușit să mă ocup de această parte așa cum mi-aș fi dorit.
Pe aceeași idee, îmi doresc ca blogul să primească „haine” noi și o structură ușor diferită.
Vreau să atrag mai multe colaborări, bineînțeles conforme principiilor mele și ale comunității care s-a creat în jurul blogului. Da, despre bani și colaborări nu vorbesc foarte mulți oameni din online, însă să știți că facturile nu se plătesc singure și nu este nimic greșit ca munca pe care o depui să fie remunerată (și credeți-mă că există multă muncă în spatele unui blog/vlog).
Dacă tot am deschis discuția despre bani, să știți că un blogger nu este plătit în funcție de like-uri, comentarii și share-uri, însă are nevoie de ele pentru a ști câtă relevanță are conținutul pe care îl creează. Like-urile, comentariile, distribuirile, tag-urile (atunci când reproduceți o rețetă și o postați online, de exemplu) sunt cele care îmi susțin munca pe care o depun aici și îmi dau un imbold să merg mai departe. Atunci când vă place munca pe care un om o depune în online, arătați-i acest lucru cu un like, share sau comentariu, ce vreți voi. Niciuna dintre aceste acțiuni nu este contabilizată undeva în bani, dar este un fel de hrană pentru suflet și motivație de a face mai mult, mai bine. Cu toată sinceritatea vă spun că este frustrant să muncești ore întregi la un articol considerat de interes pentru părinți și să fie apreciat de 10 oameni dintr-o comunitate de aproape 20.000.
Știu și că algoritmii Facebook-ului fac ca unele dintre postările mele sau ale blogger-ului vostru preferat să nu vă apară în feed. Pentru a fi siguri că articolele omului respectiv ajung la voi, puteți să vă abonați la pagina lui. Intrați pe pagina cu pricina și în dreapta sus aveți un buton cu 3 puncte. Dați click pe el și alegeți tipul de notificare pe care îl preferați. Și aici închei gândurile legate de susținerea comunității.
După 5 ani, acum când trag linie, țin să vă mulțumesc, din nou, din suflet, pentru sprijin și prezență. Vă sunt recunoscătoare că sunteți aici, că mă citiți, că îmi scrieți. Sper să mă citiți și peste 10 ani, adică eu să fiu încă aici și voi să îmi fiți alături.
Îmi doresc ca și în acest an să sărbătoresc aniversarea blogului printr-un cadou pe care vi-l ofer vouă, însă, de această dată, darul nu este doar pentru voi, ci și pentru un om drag vouă. Pentru că marea majoritate a oamenilor care mă citesc sunt femei, acest giveaway este pentru o cititoare și pentru prietena ei cea mai bună.
Cadoul vostru: o lumânare parfumată, un set de jetoane cu 50 de jocuri care îi ajută pe copii să nu se plictisească în timpul călătoriilor, o carte cu ferestre (potrivită pentru copii cu vârste între 2 și 4 ani), o agendă în care să vă notați rețetele preferate și alte câteva mărunțișuri care să vă aducă puțin răsfăț.
Cadoul prietenei voastre: 3 cărți cu abțibilduri (pentru copii), un set de flashcarduri despre om și mediul înconjurător și câteva lucruri care să îi ofere un strop de răsfăț.
Ce aveți de făcut pentru ca înscrierea voastră la giveaway să fie validă?
- Să fiți deja parte din comunitatea blogului (like/follow la pagina de Facebook Noi doi și bebe)
- Să îmi lăsați un comentariu cu ce vă inspiră/vă ajută/vă place din conținutul pe care îl postez pe blog, ce v-ar plăcea să găsiți aici în viitor și ce alt nume credeți voi că i s-ar potrivi blogului. Primesc cu drag orice alte informații/gânduri pe care vă doriți să le împărtășiți. Vă rog să-mi lăsaţi comentariile într-un singur loc, pe pagina de Facebook a blogului, la postarea cu acest articol.
- În comentariul vostru să etichetați o prietenă către care să meargă cealaltă jumătate a cadoului.
Câteva detalii de ținut minte
- Giveaway-ul se încheie marți dimineaţa, 10 noiembrie, la ora 11:00.
- Câştigătorul îl voi extrage prin Random Comment Picker, dar îmi rezerv dreptul de a selecta persoanele care îndeplinesc condiția de la al 2-lea punct expus mai sus din respect pentru efortul pe care îl depun și pentru timpul pe care îl alocă scrierii răspunsului.
- Produsele vor fi expediate doar pe teritoriul României. Eu voi expedia ambele colete.
- Câştigătorul va primi un mesaj din partea mea, la fel și prietena pe care a etichetat-o, şi va trebui să îmi furnizeze adresa de livrare. În cazul în care nu am un răspuns din partea norocosului până joi, 12 noiembrie, voi fi nevoită să extrag un nou nume.
Mi-am propus ca acest final de an să fie diferit de toate celelalte, dar în sensul bun, nu așa cum ne-a obișnuit 2020. 🙂 Rămâneți pe aproape, pentru că vă promit niște suprize tare faine. 🙂
Și nu uitați că un like, un comentariu sau un share nu vă costă nimic, dar sunt semne de apreciere pentru omul pe care îl urmăriți în online.
Să avem zile cu soare, zâmbete și inspirație, cu sănătate, dorințe împlinite și productivitate!
Cu drag,
Flavia
Eu nu particip la concurs, dar La multi ani, Flavia! Imi face tare bine sa te citesc 🙂
Mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Mă bucur că ești aici! :*
Frumos scris, big like 😉
Mulțumesc! 🙂
Eu nu am pagina de facebook, te urmaresc doar pe blog asa ca iti spun aici: La multi ani!
Apreciez continutul si toate informatiile pe care le impartasesti cu noi si iti multumesc pentru asta.
Mulțumesc pentru aprecieri! 🙂