Munca de acasă este confortabilă, recunosc, dar vine și cu dezavantaje. Unul dintre ele îl reprezintă aranjatul, îmbrăcatul. Dacă atunci când mergeam la birou eram mereu machiată și purtam ținute elegante sau smart-casual, de când lucrez de acasă acest lucru nu se mai întâmplă. Sunt mereu în ținute sport, de casă, îmi prind părul rapid și de makeup nici nu poate fi vorba.

Îmi lipsește dichisitul de dimineață. Îmi lipsește să-mi compun ținute diferite, să am outfit-uri gândite pentru mersul la birou. Acum, de multe ori, ies rapid din casă, să-mi rezolv treburile și parcă port tot aceleași haine … Parcă tot pe aceleași pun mâna. Îmi schimb gențile și accesoriile destul de rar. Am realizat că fac asta din comoditate. Legat de genți, dacă vreți un refresh, pe https://answear.ro/h/genti-piele găsiți modele pentru toate gusturile și buzunarele.

Munca de acasă m-a făcut și să-mi cumpăr mai puține haine, un lucru care nu este neapărat rău. Totuși, sunt achiziții pe care le-am tot amânat, în general pentru că am considerat că nu le voi purta suficient. Ei bine, mi-am propus să fac mici schimbări și una dintre ele este să nu mai ies din casă tot în aceleași haine, să-mi gândesc ceva mai mult ținutele și să-mi cumpăr, treptat, acele piese care consider că-mi lipsesc. Dar știți când îmi e cel mai greu să fiu creativă în privința îmbrăcăminții? În sezonul rece! De ce? Pentru că ținutele mele trebuie să îndeplinească neapărat 3 condiții: să arate bine, să fie confortabile și să-mi țină de cald fără să mă înfofolesc prea mult. 

Cum ne îmbrăcăm în acest sezon? 3 ținute călduroase, dar și fashion.

Mi-am lansat un exercițiu de imaginație pe care vreau să-l împărtășesc cu voi. Compun aici 3 outfit-uri feminine pe care le-aș purta în sezonul rece, ținute care să întrunească cele 3 criterii de care vă spuneam mai sus. Bineînțeles, vorbim de niște ținute realiste, de toată ziua, accesibile, nu de purtat pe podium. De asemenea, am inclus piese versatile care se pot adapta și unei ținute mai elegante. În alegerea ținutelor, site-ul answear.ro mi-a fost sursă de inspirație. De acolo sunt și pozele de mai jos. Au o mulțime de pulovere pe answer.ro, pentru toate buzunarele. Menționez acest lucru pentru că fiecare ținută am construit-o în jurul unui pulover. Mi-a fost destul de greu să aleg doar 3 modele, pentru că am găsit mai multe care mi-au plăcut. Sunt curioasă care dintre ideile de mai jos este preferata voastră.

Ținuta nr. 1

Prima ținută este clasică, simplă și ușor de accesorizat. Accesoriile le-aș alege în funcție de stare, minimaliste sau îndrăznețe. Am optat pentru:

  • pulover bej, simplu, oversize, cu decolteul în V
  • jeanși negri, simpli, cu talia înaltă. Eu prefer jeanșii negri și gri în detrimentul celor albaștri.
  • la capitolul încălțăminte, aș alege o pereche de bocanci

Ținuta nr. 2

Îmi plac mult puloverele lungi pe care le pot purta cu dresuri sau cu colanți. Mi se par foarte comode și ușor de accesorizat în funcție de stare sau de momentul zilei. Un pulover lung, simplu poate fi purtat ziua ca atare, cu o pereche de ghete sau de bocanci, iar seara, cu ajutorul unei curele statement și a unor botine sau cizme cu toc poate primi un aer mai elegant. Vă las aici genul de pulover lung care îmi place și 2 tipuri de încălțări pe care le-aș alege în funcție de ținuta pe care aș vrea să o obțin. Bocancii aceștia clasici sunt disponibili în mai multe variante pe https://answear.ro/h/dr-martens-1460.

Ținuta nr. 3

Îmi place să port fuste și, de ceva vreme, au început să-mi placă mult fustele din piele/imitație de piele, dar și pantalonii scurți din același material. Îmi plac și pulovere croite mai aproape de linia corpului, cu detalii aplicate. Și piesele propuse la această ținută sunt versatile și pot fi combinate atât pentru o ținută de zi lejeră, cât și pentru una ceva mai elegantă. Depinde pentru ce articol optați în partea de jos, dar și ce încălțări alegeți. Ca și în cazul ținutei nr. 2, în funcție de ceea ce aș vrea să obțin, aș opta pentru ghete, bocanci sau botine/cizme cu toc. În general, prefer botinele și cizmele cu tocul gros, cât mai confortabil.

Câteva detalii despre preferințele mele

Pentru a-mi înțelege ceva mai bine alegerile, vă las câteva detalii despre preferințele pe care le am:

  • Culorile – nu sunt setată pe anumite culori. Îmi place să port atât ținute monocrome, cât și în mai multe culori fie ele neutre sau cu o pată de culoare puternică. Nu am o preferință deosebită pentru anumite culori, dar cel mai des, în sezonul rece, aleg să port negru, alb, gri și bej, dar nu exclud nici culorile vii ca portocaliu, rozu sau roșu.
  • Materialele – trebuie să-mi fie confortabile la purtat și, în general, exclud combinațiile textile cu sclipici și paiete pentru că îmi irită pielea ori materialele care sunt dure la atingere.
  • Imprimeurile – în sezonul rece, nu sunt o mare fană a imprimeurilor. Le prefer, mai degrabă, în ținutele de primăvară-vară. În schimb, îmi plac aplicațiile (finuțe).
  • Croiul – caut croiuri cât mai confortabile, dar care să-mi avantajeze forma corpului. De-a lungul timpului, am învățat să nu mai dau banii și să nu mai port haine care nu-mi sunt confortabile doar de dragul aspectului. În privința bluzelor, mie nu-mi sunt foarte confortabile cele pe gât, cu gâtul înalt, ci mai degrabă cele cu decolteul în V, la baza gâtului ori, cel mult, cu un guler până la jumătatea gâtului.
  • Încălțămintea – când mergeam la birou eram tot timpul pe tocuri. După ce am devenit mamă, tocurile le-am dat pe încălțările comode. Între timp, am început să lucrez de acasă și tocurile au devenit o raritate, pentru că le port doar la anumite ocazii. Prefer ghetele cu talpă joasă sau cu tocul gros, cât mai confortabil.

Voi cum vă compuneți ținute feminine și confortabile? Care sunt preferințele voastre?


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *