24 mai 1943 – ziua în care s-a născut bunica.
24 mai 1959 – ziua în care bunica și bunicul au devenit soț și soție.
24 mai 2015 – ziua în care i-am dăruit bunicii mele, de ziua ei, cel mai memorabil și prețios cadou din câte ar fi putut să primească … prima și poate singura ei strănepoată.
24 mai 2023 – ziua în care bunica mea împlinește 80 de ani și copila mea 8.
În câte familii o anumită dată poate avea atâtea semnificații? Nu știu. Știu doar că mă simt tare norocoasă … Pentru mine, 24 mai e magic, special, o zi ca niciuna alta.
24 mai … ziua în care s-a născut una dintre cele mai speciale, prezente și marcante persoane din viața mea, bunica. Bunica mea iese din tiparele bunicilor desprinse din povești. Bunica mea îmi este un exemplu de putere, feminitate, independență, dârzenie în cel mai frumos sens pe care acest cuvânt ar putea să-l aibă … Bunica mea mi-a fost și îmi este pansament pentru suflet, povățuitor și confident. După mama, ea este omul căruia am putut să-i pun sufletul în palmă, să-l mângâie cu căldură, să-l apere de pericole, să-l iubească necondiționat. Să vă mai zic că are cea mai modernă gândire pe care o bunică o poate avea? Mai are rost să vă spun ce relație faină am cu ea?! Sunt foarte recunoscătoare că o am, că ne avem.
Să mi-o țină Dumnezeu cât de mulți ani, cu mințile întregi, așa cum își dorește ea.
24 mai … ziua în care am devenit mamă, în care minunea mea cu ochi albaștri a văzut lumina zilei, ziua în care am cunoscut fericirea așa cum nu credeam că poate exista. Copila mea mi-a arătat o altă față a iubirii necondiționate … Copila mea este ca un montagne russe plin de emoții de toate felurile, rază de soare, binecuvântare, fericire și bunătate pură cum nu mi-a mai fost dat să văd până acum.
Încă mi se mai întâmplă să mă uit la ea și să mă minunez că e a mea. Bebelușul de ieri a devenit domnișoara minunată de astăzi.
80 de ani vs. 8 ani
Viața a făcut ca aceste 2 ființe minunate din viața mea să fie născute în aceeași zi. Viața, Dumnezeu, universul au rânduit lucrurile și s-au „jucat” cu numerele în așa fel încât astăzi bunica să împlinească 80 de ani, iar străneapoata ei să adune 8 primăveri în care ne-a adus bucurie tuturor celor din jurul ei.
Sunt recunoscătoare că le am pe amândouă, că mă pot bucura de ele, cu ele, că ele pot să se bucure una de alta. Astăzi, cu inima plină de recunoștință, aș avea o singură rugăminte. Aș ruga timpul să fie blând, să aibă răbdare.
La cât mai mulți ani cu sănătate, zâmbete și bucurii, Puși!
La mulți ani, copila mea minunată! Cel și cel mai mult îmi doresc să fii sănătoasă. Să rămâi la fel de curioasă, cu sufletul curat și cu lumina pe care o ai în privire. Să aduni cele mai frumoase experiențe, să te bucuri de toate lucrurile bune pe care viața are să ți le ofere și să te ridici și mai hotărâtă, și mai puternică după fiecare obstacol de care te vei împiedica. Eu voi fi aici, cu tine, lângă tine, indiferent de situațiile pe care le vei întâlni de-a lungul timpului.
La multi ani pentru cele 2 fiinte dragi din viata ta!
Mulțumesc mult!
La multi ani bunicii si fetitei tale.
Mulțumesc! 🙂