Suntem în postul Paştelui. Unii ţineţi postul, alţii sunteţi vegani sau vegetarieni, iar unii dintre voi aveţi zile în care excludeţi alimentele de origine animală din mâncarea voastră. Pentru voi, am adunat 19 reţete fără carne, ouă sau lactate, preparate pe care le puteţi adapta cu uşurinţă nevoilor voastre. Le găsiţi mai jos.
Supă cremă de năut cu linte
O supă cremă săţioasă, uşor de realizat, care nu necesită prea mult timp de petrecut în bucătărie.
Paste de dovlecei cu sos de conopidă
Sosul este simplu și rapid de realizat. Îl puteți testa și pe paste. Rețeta mea este fără gluten și, dacă nu consumați lactate, puteți omite smântâna și untul sau le puteți înlocui cu produse vegetale.
Mini pizza
Vă spun fără urmă de modestie că a fost cea mai bună pizza pe care am făcut-o până acum şi printre cele mai bune pe care le-am mâncat până în momentul de faţă. O puteţi încerca cu diferite legume pe post de topping şi cu caşcaval vegetal în locul mozzarellei.
Salată de bulgur cu rodie
Poate fi servită ca garnitură sau ca fel principal, la cină, acasă, în familie, de exemplu, ori o puteţi lua cu voi la birou, pentru masa de prânz. Poate fi potrivită atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici, dar nu foarte mici, pentru că boabele de rodie au risc de înec (prin aspiraţie). Salata o puteţi adapta în funcţie de preferinţe, cu mai multă rodie ori mai puţină, cu frunze verzi sau fără, cu legume mai multe sau deloc.
Supă cremă de broccoli cu dovlecel
Dacă vreţi ca această reţetă să fie de post, trebuie să omiteţi parmezanul sau să-l înlocuiţi cu fulgi de drojdie inactivă.
Salată de cartofi cu maioneză de dovlecei
Salata orientală de cartofi este o reţetă pe care cred că o ştie toată lumea. Mie îmi aduce aminte de mama, de copilărie şi de zilele de vară. Mama făcea şi o salată de cartofi cu maioneză. Delicioasă, dar prea grasă pentru gusturile mele de acum. La noi în casă, nu mai facem maioneză clasică de o bună bucată de vreme. Înlocuitorul cel mai gustos pe care l-am găsit este maioneza de dovlecel. Vă asigur că, după ce o veţi încerca, nu vă veţi mai întoarce la maioneza clasică. Smântâna din maioneză o puteţi înlocui cu smântână vegetală sau cu ulei de măsline.
Supă cremă de linte roşie cu curry
Şi în această reţetă smântâna se poate omite sau se poate înlocui cu smântână vegetală.
Quinoa cu sos de ardei copt
Paste cu sos de sfeclă coaptă
Ştiţi câtă fericire încape în glasul unui copil care spune: „Mami, pate ioz!” (Mami, paste roz!)? Posibil ca şi ai voştri copii să se bucure la fel de mult la vederea unor paste roz. 🙂
Paste cu sos de ardei copţi
Omiteţi smântâna din sos şi vă lipsiţi de parmezan la servire. Et voilà nişte paste delicioase de încercat în post sau atunci când nu vreţi să consumaţi alimente de origine animală.
Pastă tartinabilă de măsline verzi
Reţeta asta am făcut-o de zeci de ori şi tot nu ne-am plictisit de ea.
Pastă tartinabilă cu roșii și migdale
Numai bună de servit la micul dejun ori la cină, pe crackerşi sau pe pâine prăjită.
Tocăniță de linte cu legume
Nu ştiu cum vă împăcaţi cu lintea, dar ţin să vă spun că cea roşie este preferata mea atât din punct de vedere gustativ, dar şi pentru faptul că fierbe repede.
Supă cremă de mazăre cu mentă şi busuioc
Înainte să-mi spuneţi că-i prea mult să avem şi mentă şi busuioc în aceeaşi reţetă, vă îndemn să încercaţi reţeta asta. După gustul meu, aromele astea două merg perfect împreună.
Risotto cu ciuperci (100% vegetal)
În mod tradiţional, risotto se prepară cu unt şi parmezan, ingrediente care îi oferă textura cremoasă. Să nu credeţi că acesta nu a ieşit cremos :), însă nu la fel. Pentru un risotto tradiţional, se foloseşte un orez care are o cantitate mai mare de amidon. Orezul recomandat pentru risotto este cel cu bobul rotund, soiuri precum: Carnaroli, Arborio, Calriso şi Vialone Nano, primele 3 fiind cele mai utilizate la prepararea risotto-ului.
Supă cremă de ciuperci
Supă cremă de porumb
Supă cremă de cartof dulce cu conopidă
Salată cu quinoa, legume şi seminţe
Quinoa este o sursă ideală de proteină vegetală, pentru că are toţi cei 9 aminoacizi esenţiali. De asemenea, conţine minerale şi vitamine. În magazine, o veţi găsi sub 3 forme: albă, roşie şi neagră. Cea albă, pe care am folosit-o în această reţetă, este cea mai neutră din punct de vedere gustativ.
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram