Trăim într-o lume în care oamenii se simt îndreptățiți să ofere sfaturi necerute, să ne judece alegerile, să strâmbe din nas atunci când deciziile noastre nu se potrivesc cu ale lor. Părințeală nu face excepție! Sunt sigură că și voi ați avut parte de judecăți, de sfaturi necerute și de întrebări incomode. Ar fi mai simplu dacă, înainte de a judeca ori de a emite opinii, ne-am pune în papucii celuilalt, am da dovadă de mai multă empatie și înțelegere și am gândi de 2 ori înainte să vorbim. Mai jos, am adunat păreri, întrebări și observații pe care mamele sunt sătule să le audă (în special atunci când nevoile lor sunt departe de a fi împlinite).
„De ce ai mai făcut copii dacă te plângi că îți este greu?”
Oboseala (burnout-ul parental este cât se poate de real!), grijile, task-urile cu care jonglăm zilnic nu anulează iubirea pe care le-o purtăm copiilor. Este firesc să ai nevoie de ajutor! Este firesc să ceri ajutor! O mamă își iubește copilul cu fiecare celulă pe care o are indiferent de gradul de oboseală pe care îl simte. Mamele sunt oameni, nu roboți!
„Bucură-te de timpul pe care îl ai! Îți va fi dor!”
Toate mamele știu că timpul trece mult prea repede, dar, pe de altă parte, avem nevoie ca unele sentimente să ne fi validate, să avem permisiunea să ventilăm în momentele grele. Mamele sunt oameni, așa cum spuneam mai sus, au sentimente și, uneori, au nevoie ca momentele grele să treacă repede. Sinceră să fiu, nu cunosc nicio mamă care să se fi bucurat de vreun tantrum al copilului, de refuzul lui de a dormi ori de a mânca sau de vreo răceală a acestuia. Părințeala nu e doar un lapte și-o miere, cu momente de pus în ramă!
„Ești singură? Sunteți singuri? Fără copil?”
Verbalizate sau nu, mamele duc cu ele multe sentimente de vinovăție. În același timp, au nevoie de timp pentru ele, de timp cu partenerul. Când acest lucru se întâmplă, nu au nevoie ca cineva să sublinieze absența copilului ca și cum mama ori ambii părinți ar fi comis vreo faptă ilegală. Să nu ne comportăm de parcă mamele care își acordă timp pentru ele și/sau cu partenerul își abandonează copilul ori comit vreun act egoist! Mamele au dreptul să aibă grijă de ele pe toate planurile!
„Când vine bebe numărul 2? Poate faceți și un băiețel/fetiță!” (în funcție de caz)
Dacă un cuplu alege să aibă unul, doi sau cinci copii este o decizie care le aparține doar partenerilor. O astfel de întrebare poate deschide nişte răni ştiute doar de cuplul în cauză. Nu-i treaba nimănui când prietena x, vecina de la 4 sau doamna din parc fac copii sau câţi fac. Sunt nişte decizii extrem de personale, luate în cuplu, fără să fie nevoie ca cineva să le trâmbiţeze în faţa marii adunări. Am scris pe larg despre acest subiect (și pățania mea) aici → „Și pe când al doilea copil?”
„Prea îl răsfeți!”
Cum se definește răsfățul? Prin prea mulț ținut în brațe? Prin prea mult pupat? Prin ascultarea nevoilor copilului? De ce ar deranja pe cineva răsfățul în exces al propriului nostru copil?!
„Ce faci acasă toată ziua? Nu te plictisești?”
Oare oamenii chiar au impresia că mamele care stau acasă și au grijă de copii se uită toată ziua la filme pe Netflix, ies la cafele, citesc cărți ori dorm cât pentru zece vieți? Am o știre de ultimă oră! Senzațională! Mamele care stau acasă cu copiii sunt de toate pentru toți: bucătari, menajere, mame, soții, administratori, coordonatori, organizatori, consilieri, uneori contabili, animatori și lista poate continua. Vedeți vreo șansă de plictiseală?
„Încă mai alăptezi? Până când mai ai de gând să îi dai să sugă, că e mare deja?”
Ce simplu ar fi dacă fiecare ne-am vedea de treaba noastră! Este treaba fiecărei mame cât timp alege să își alăpteze copilul! Aici este povestea noastră despre alăptare. Am simțit-o o adevărată luptă pe care sunt mândră că am câștigat-o. Pe de cealaltă parte, nu este treaba nimănui să judece modul în care o mamă alege să nască ori să-și hrănească puiul.
„O palmă la fund l-ar calma! Prea vă spală pe creier parenting-ul ăsta! Și alții au mai luat-o la fund și sunt bine mersi.”
Dacă mai are rost să menționăm, palma la fund NU este o metodă de educație, nici una de disciplinare utilă a copilului! Numai asta nu are nevoie să audă o mamă în timpul ce copilul ei face un tantrum de toată frumusețea.
„Ultimul a fost o întâmplare sau vi l-ați dorit?”
Vorba aia: gura lumii nici pământul n-o astupă! Dacă faci un copil, de ce nu îl faci și pe al doilea? Dacă îl faci pe al treilea, parcă e, totuși, prea mult. Indiferent de ce părere ar avea ceilalți, în nicio situație nu este de bun simț să adresezi o astfel de întrebare.
„Ce rău poate face o bomboană?! Exagerezi! O să mănânce zahăr cu pumnul când scapă la dulciuri!”
Fiecare familie are regulile ei în privința alimentației și nu suntem în măsură să decidem ce este sau nu exagerat. Aici ar fi bine de luat în calcul și alergiile. Nu oferim unui copil mâncare ori dulciuri fără să-i întrebăm părinții dacă putem să o facem, în special atunci când este vorba de un copil mic.
„Nu-i prea dezbrăcat pe vremea asta? O să răcească!”
Unii își poartă copiii înfofoliți de parcă ar fi ger atunci când termometrul arată 10 grade cu plus, alții, la aceeași temperatură, îi îmbracă de parcă vara ar fi după colț. Și asta e perfect ok! Nu e treaba noastră cum aleg alții să-și îmbrace copiii. Să nu mai zic că sunt destule cazuri în care copilul alege singur cu ce se îmbracă, iar părintele îi dă posibilitatea să experimenteze, să observe de unul singur dacă îi este bine sau nu cu alegerile făcute. Din nou, nici asta nu ne privește. Nicio mamă nu-și dorește ca la fiecare ieșire din casă să dea zeci de explicații legate de outfit-ul copilului oamenilor cu care se întâlnește.
„La vârsta asta încă mai doarme cu voi?”
Poate că nu strica să pun un disclaimer la începutul articolului despre alegerile personale. 🙂 Este o idee care se aplică la fiecare punct. Despre experiența noastră, mituri și adevăruri legate de dormitul cu copiii am scris aici → „Aproape 7 ani de când împărțim același pat cu copilul”
„Și cu cine îl lași dacă te întorci la muncă?”
Unele mame și-ar dori să stea acasă cu copilul, însă nu își permit din punct de vedere financiar. Altele își doresc să se întoarcă la muncă, pentru că au nevoie de activitate profesională, pentru că (și) munca le împlinește. Să-ți duci copilul la creșă, la grădiniță ori să alegi să rămână cu bunicii nu este o acțiune sinonimă cu abandonul. Să încetăm să privim lucrurile atât de limitat! Femeia care se întoarce la muncă are o presiune suficient de mare pe umeri. Nu e nevoie să mai adăugăm și noi.
Este valabilă și reciproca, mama care și-ar dori să meargă la muncă, însă rămâne acasă pentru binele întregii familii.
„Ce noroc ai că te ajută soțul cu copilul!”
Când aud remarca aceasta, în mod inevitabil, îmi dau ochii peste cap. Nu mă pot abține! Copilul este atât responsabilitatea mamei, cât și a tatălui. Să încetăm să privim implicarea tatălui ca pe ceva extraordinar, ieșit din comun! Despre acest subiect am scris aici → „Soțul meu nu mă ajută în creșterea copilului”. Ca și părinți, drepturile și responsabilitățile partenerilor ar trebui să fie egale.
„Prea îl ții într-un glob de sticlă! Lasă-l să învețe că viața e grea, că lumea e rea!”
Intrăm, din nou, în aceeași sferă a alegerilor personale. Eu nu sunt pentru supraprotejarea copilului, dar nici pentru cealaltă extremă, pentru expunerea lui la toate nenorocirile lumii. Însă, cred cu tărie că avem capacitatea să ne echipăm copiii să le înfrunte în viitor. Ei nu sunt programați să facă față realității brute de la cele mai fragede vârste, așadar noi, părinții, avem datoria să ne „echipăm” copiii cu reziliență, curaj, independență, gândire critică și așa mai departe. Extremele (de niciun fel) nu sunt bune!
Știți care este întrebarea pe care fiecare mamă și-ar dori să o audă? → „Pot să te ajut cu ceva?”
Care sunt judecățile, întrebările ori sfaturile (necerute) pe care n-ați mai vrea să le auziți?
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.